La șoareci, o dietă bogată în grăsimi taie o "frână" utilizată pentru controlul apetitului (2019)

Rezultatul arată modul în care alimentele pot schimba impulsul creierului de a mânca

De Laura Sanders - 27 iunie 2019

După săptămâni cu o dietă bogată în grăsimi, anumite celule au arătat o activitate mai mică într-o parte a creierului care controlează apetitul la șoareci, rezultate care sugerează că dieta grasă încurajează supraalimentarea.

O dietă plină de intestine poate crea creierul mai mult pentru același lucru.

După ce șoarecii au mâncat mâncare grasă doar două săptămâni, celulele din creierul lor care trimit un semnal de „stop mâncare” erau mai liniștite decât cei de la șoareci care nu au mâncat pui cu grăsimi mari, raportează cercetătorii în 28 din iunie Ştiinţă. Rezultatul ajută la deblocarea relației complexe dintre mâncare și pofta de mâncare, una care poate deveni încurcată atunci când oamenii supraalimentează.

Deoarece alimentele sunt cruciale pentru supraviețuire, creierul are o redundanță încorporată - o multitudine de sisteme pro-alimentare suprapuse pentru a se asigura că animalele mănâncă suficient. Neurologul Garret Stuber de la Universitatea Washington din Seattle a avut ca scop o zonă a creierului cunoscută a fi implicată în comportamentul alimentar.

Numită hipotalamus lateral, această structură a creierului conține un număr mare de celule diverse. Stuber și colegii săi au analizat comportamentul genelor în celulele unice acolo și au descoperit că un grup, numit celule nervoase glutamatergice, a arătat schimbări deosebit de mari în care genele au fost active când echipa a comparat șoarecii slabi cu șoarecii obezi.

Lucrările anterioare au sugerat că aceste celule glutamatergice au acționat ca o frână în alimentarea: Când celulele au fost blocate artificial de la semnalele de tragere, șoarecii a mâncat mai multe alimente și a câștigat mai multă greutate. Dar nu a fost clar modul în care aceste celule s-au comportat de-a lungul unei schimbări mai naturale de la năvală la obezitate.

„Obezitatea nu se întâmplă doar peste noapte”, spune Stuber, care a condus o parte din lucrări în timp ce se afla la Universitatea din Carolina de Nord, la Chapel Hill. Pentru a studia acea tranziție treptată, cercetătorii au început să hrănească șoareci cu șobolan cu un conținut ridicat de grăsimi de șoarece, în timp ce foloseau periodic un microscop sofisticat pentru a privi capacitatea celulelor glutamatergice de a stinge semnalele.

Cu două săptămâni de la coadă, chiar înainte de șobolani, celulele nervoase au arătat deja o activitate mai lentă, atât în ​​comportamentul lor spontan, cât și atunci când unui animal i s-a administrat o înghițitură de lichid dulce. Această reducere a continuat pe măsură ce animalele au crescut mai mult, până la 12 săptămâni, au descoperit cercetătorii. „Activitatea acestor celule” se reduce ca funcție a unei diete bogate în grăsimi ”, spune Stuber.

Rezultatele implică faptul că „scăderea activității acestor celule este înlăturarea frânei la hrănire și obezitate”, spune neurologul Stephanie Borgland de la Universitatea din Calgary din Canada, care a scris un comentariu aferent în aceeași problemă din Ştiinţă.

Cercetatorii nu stiu daca aceste celule si-ar recastiga comportamentul normal daca soarecii ar inceta sa manance alimente bogate in grasimi si sa slabeasca. Ar fi greu din punct de vedere tehnic să mențineți monitorizarea acelorași celule pentru săptămânile sau lunile necesare pentru ca șoarecii să își normalizeze greutatea corporală, spune Stuber.

În timp ce rezultatele oferă un exemplu clar de celule care controlează comportamentul de hrănire la șoareci, este greu de spus dacă celulele nervoase care suprimă pofta de mâncare sunt la locul de muncă la oameni. Experimentele imagistice ale creierului au arătat că aceeași regiune a creierului, hipotalamusul, este implicată atunci când oamenii se schimbă între a fi flămând și plin.

Stuber subliniază că, în timp ce aceste celule la șoareci par deosebit de sensibile la o dietă bogată în grăsimi, obezitatea afectează probabil o populație mult mai largă de celule. „Acest lucru se întâmplă probabil peste creier”, spune el. Înțelegerea acelor interacțiuni complexe ar putea indica în final strategii mai bune de gestionare a apetitului uman.