Physiol Behav. 2012 Mai 11. [Epub înainte de imprimare]
Allen P, Batra P, Geiger BM, Wommack T, Gilhooly C, Pothos EN.
Sursă
Departamentul de Psihologie, Universitatea Tufts, Medford, MA 02155, Statele Unite ale Americii.
Abstract
Creșterea rapidă a prevalenței obezității reprezintă o prioritate pentru anchetatori din numeroase discipline, printre care biologia, știința nutrițională și sănătatea și politica publică. În această lucrare, examinăm în mod sistematic premisa că obezitatea alimentară obișnuită este o tulburare de dependență, bazată pe criteriile de dependență descrise în Manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor psihice ale Asociației Americane de Psihiatrie, versiunea IV, și iau în considerare consecințele o astfel de reclasificare a obezității pentru ordinea publică. Mai exact, discutăm dovezi din studii atât la om cât și la animale care investighează efectele diferitelor tipuri și cantități de alimente și mediul alimentar la persoanele obeze. Studiile neurobiologice au arătat că căile hedonice ale creierului activate de alimentele gustoase se suprapun considerabil cu cele activate de medicamente de abuz și suferă de deficiențe semnificative după expunerea cronică la dietele cu consum ridicat de energie. În plus, alimentația ca stimul stimulează sensibilizarea, compulsia și recidivele observate la persoanele care sunt dependente de droguri ilicite.
Actualul mediu alimentar încurajează aceste comportamente asemănătoare dependenței în cazul în care expunerea crescută prin anunțuri, proximitatea și mărirea porțiunilor sunt rutină. Luând învățăminte din experiența tutunului, este clar că reclasificarea obezității alimentare obișnuite ca o tulburare de dependență ar necesita schimbări de politică (de exemplu, eforturi de reglementare, strategii economice și abordări educaționale). Aceste politici ar putea fi esențiale în abordarea epidemiei de obezitate prin încurajarea industriei alimentare și a conducerii politice să colaboreze cu comunitatea științifică și medicală pentru a stabili noi abordări terapeutice mai eficiente.
;