Jocurile de noroc patologice: o dependență comportamentală (2016)

Jocurile de noroc patologice, denumite și tulburarea jocurilor de noroc, au devenit prima dependență comportamentală non-substanță recunoscută în DSM-5. În această clasificare, mai multe tulburări din categoria eterogenă DSM-IV a tulburărilor de control al impulsurilor care nu au fost clasificate în altă parte au fost reclasificate pe baza datelor culese în timpul DSM-IV. Cu toate acestea, clasificarea DSM-5 a generat controverse, unele opinii academice fiind în favoarea părăsirii jocurilor de noroc patologice în capitolul tulburări de control al impulsului (vezi, de exemplu, Grant și colab.)1 în acest jurnal).

Aici oferim un rezumat al argumentelor care susțin clasificarea jocurilor de noroc patologice ca tulburare de dependență (argumentele „pro”) și abordăm acele argumente invocate de colegi care favorizează o nosologie diferită (argumentele „con”). Pe partea „pro”, se pot evidenția mai multe caracteristici comune dintre jocurile de noroc patologice și tulburările de consum de substanțe. Printre aceste comunități se numără fundamentul lor neurobiologic similar funcției creierului și a trăsăturilor cognitive2. Acestea includ similitudini în aspecte ale procesării recompenselor între jocurile de noroc patologice și tulburările de consum de substanțe care sunt distincte de tulburările de control al impulsurilor. În timp ce aceste din urmă tulburări au aspecte satisfăcătoare pentru individ1, această recompensă se bazează pe întărirea negativă: oamenii au un sentiment de ușurare după act. În contrast puternic, dependențele și jocurile de noroc induse de substanțe oferă o consolidare pozitivă, cel puțin în primele etape ale procesului bolii2, când oamenii raportează o „lovitură” sau o stare de „curgere”. Doar în etapele ulterioare predomină trăsăturile compulsive și întărirea negativă. În plus, creșterea creșterii stimulilor legați de comportamentul problematic este o caracteristică centrală împărtășită de jocurile de noroc patologice și tulburările de consum de substanțe. În ambele condiții, anticiparea recompenselor este disfuncțională indiferent de tipul de recompensă. Dovada sugerează că indivizii cu tulburări de joc sau de consum de substanțe prezintă un circuit de recompensă hiposensibilă. Aceste rezultate susțin opinia că disfuncția dopaminergică constituie o caracteristică comună atât a dependențelor legate de substanțe, cât și de comportament, deși cercetările ulterioare sunt justificate2.

Mai mult, jocurile de noroc patologice și tulburările de consum de substanțe au caracteristici diagnostice similare, iar ratele de comorbiditate sunt mari2. Există suprapuneri în tratamentele farmacologice și comportamentale. Există vulnerabilități genetice comune între jocurile de noroc patologice și tulburările de consum de substanțe3și a fost observată o coagregare a jocurilor de noroc patologice și a tulburării de consum de substanțe la rudele de gradul I ale persoanelor cu jocuri de noroc patologice în comparație cu rudele de control.4.

Argumente împotriva unei clasificări a jocurilor de noroc patologice ca tulburare de dependență, așa cum s-a evidențiat, de exemplu, de Grant și colab1, poate fi refutată fără a fi necesară clasificarea jocurilor de noroc patologice ca o tulburare de control al impulsurilor. Unul dintre argumentele prezentate a fost acela că este prematur să considerăm jocurile de noroc patologice ca o dependență, având în vedere constatarea factorilor de vulnerabilitate genetică comună între jocurile de noroc patologice și depresia majoră. Considerăm că existența acestor factori împărtășiți poate fi explicată altfel, având în vedere că tulburările de dispoziție sunt a doua cele mai frecvente tulburări concomitente în jocurile de noroc patologice, după tulburările de consum de substanțe. În plus, există și o răspundere genetică comună între dependența de substanțe (de exemplu, nicotină5, cocaina6) și depresie.

Un alt argument invocat1 este că nu există nicio utilitate clinică evidentă pentru clasificarea jocurilor de noroc patologice ca dependență, deoarece abordările de tratament, altele decât cele utilizate în tratamentul tulburărilor de consum de substanțe, pot fi utile pentru această afecțiune. Exemple prezentate sunt litii și terapii de expunere. Cu toate acestea, litiu are potențialul de a reduce jocurile de noroc excesive după toate probabilitățile, datorită eficacității sale în tratarea simptomelor bipolare comorbe, mai degrabă decât a jocurilor de noroc patologice. în sine 7. Suntem de acord că terapiile de expunere pot contribui la reducerea nevoilor de jocuri de noroc în jocurile de noroc patologice. Cu toate acestea, această abordare a tratamentului a fost folosită cu succes și în tulburările de consum de substanțe și este eficientă în reducerea nevoilor de droguri sau de droguri8.

În cele din urmă, atunci când se ia în considerare prevenirea, clasificarea jocurilor de noroc patologice poate avea un impact semnificativ. În timp ce debutul și evoluția dependențelor pot fi profund influențate de măsuri preventive9, acest lucru nu a fost demonstrat pentru tulburări de control al impulsului.

În rezumat, argumentele prezentate de Grant și colab1 nu sunt suficiente pentru a contracara clasificarea jocurilor de noroc patologice ca tulburare de dependență în DSM-5 și pentru a justifica o clasificare diferită în viitoarea ICD-11. Mai degrabă, contrariul este valabil. Jocurile de noroc patologice pot fi înțelese cel mai bine ca o dependență „comportamentală”, în care individul nu este dependent de o substanță chimică plină de satisfacție, ci de un comportament care îi este satisfăcător.

Karl Mann1, Mira Fauth ‐ Bühler1, Susumu Higuchi2, Marc N. Potenza3, John B. Saunders4 1Department of Addictive Behavior and Addiction Medicine, Institutul Central de Sănătate Mintală, Facultatea de Medicină Mannheim / Universitatea Heidelberg, Mannheim, Germania; 2Organizația Spitalului Național Kurihama Medical and Addiction Center, Yokosuka, Kanagawa, Japonia; 3Departments of Psychiatry, Neurobiology and Child Study Center și CASAColumbia, Școala de Medicină a Universității Yale, New Haven, CT, SUA; 4Centre for Youth Substance Abuse Research, Universitatea din Queensland, Brisbane, Australia; Discipline of Psychiatry and Addiction Medicine, Facultatea de Medicină, Universitatea din Sydney, Sidney, Australia

K. Mann și JB Saunders sunt membri ai grupului de lucru ICD-11 privind tulburările legate de substanțe și dependență. Opiniile exprimate în această scrisoare nu sunt reprezentative pentru opiniile grupului respectiv. K. Mann și M. Fauth-Bühler au contribuit în egală măsură la această piesă.

Referinte