Pruvucanti Cumportamenti Cumplicittivi è Impulsivamenti, da i Modeli di Animalci à Endopenotipi: Una Revista Narrativa (2010)

Neuropsychopharmacology. Feb 2010; 35(3): 591–604.

Pubblicatu in linea Nov 25, 2009. doi:  10.1038 / npp.2009.185

PMCID: PMC3055606

Stu articulu hè statu citatu altri articuli in PMC.

astrattu

Failures in cortical control of fronto-striatal neural circuits may underpin impulsive and compulsive acts. In this narrative review, we explore these behaviors from the perspective of neural processes and consider how these behaviors and neural processes contribute to mental disorders such as obsessive–compulsive disorder (OCD), obsessive–compulsive personality disorder, and impulse-control disorders such as trichotillomania and pathological gambling. We present findings from a broad range of data, comprising translational and human endophenotypes research and clinical treatment trials, focussing on the parallel, functionally segregated, cortico-striatal neural projections, from orbitofrontal cortex (OFC) to medial striatum (caudate nucleus), proposed to drive compulsive activity, and from the anterior cingulate/ventromedial prefrontal cortex to the ventral striatum (nucleus accumbens shell), proposed to drive impulsive activity, and the interaction between them. We suggest that impulsivity and compulsivity each seem to be multidimensional. Impulsive or compulsive behaviors are mediated by overlapping as well as distinct neural substrates. Trichotillomania may stand apart as a disorder of motor-impulse control, whereas pathological gambling involves abnormal ventral reward circuitry that identifies it more closely with substance addiction. OCD shows motor impulsivity and compulsivity, probably mediated through disruption of OFC-caudate circuitry, as well as other frontal, cingulate, and parietal connections. Serotonin and dopamine interact across these circuits to modulate aspects of both impulsive and compulsive responding and as yet unidentified brain-based systems may also have important functions. Targeted application of neurocognitive tasks, receptor-specific neurochemical probes, and brain systems neuroimaging techniques have potential for future research in this field.

Segni: impulsivu, compulsivu, endofenotipi, serotonina, dopamina

A lingua

Mentre chì l'atti cù caratteristiche impulsive o compulsive ponu cuntribuisce specificamente à a creatività è a resistenza è in generale à u cumpurtamentu umanu adattativu, a regulazione disordinata di u cumpurtamentu impulsivu o compulsivo pò esse assuciatu cù cunsiquenzi avversi è avè una funzione in u sviluppu di u disordine mentale. L'impulsività pò esse definita cum'è "una predisposizione versu reazzione rapida è imprevista à stimuli interni o esterni cù un rispettu diminuitu di e cunsequenze negative di sti reazzioni à l'individuu impulsivu o à l'altri".Chamberlain è Sahakian, 2007; Potenza, 2007b). In cuntrastu, a compulsività rapprisenta una tendenza à realizà atti sgradevoli ripetitivi in ​​una manera abituale o stereotipata per prevene cunsequenze negative percepite, chì portanu à l'impedimentu funziunale (CHI, 1992; Hollander è Cohen, 1996; Chamberlain Et al, 2006b). These two constructs may be viewed as diametrically opposed, or alternatively, as similar, in that each implies a dysfunction of impulse control (Stein è Hollander, 1995). Ogni putenzialmente implica l'alterazione in una larga gamma di prucessi neurali, cumprese l'attenzione, a percepzione è a coordinazione di risposti motori o cognitivi.

I mudelli neuroanatomici ponenu l'esistenza di circuiti cortico-striatali "compulsivi" è "impulsivi" separati ma intercomunicanti, modulati differenzialmente da neurotrasmettitori (Robbins, 2007; Brewer e Potenza, 2008). In the compulsive circuit, a striatal component (caudate nucleus) may drive compulsive behaviors and a prefrontal component (orbitofrontal cortex, OFC) may exert inhibitory control over them. Similarly, in the impulsive circuit, a striatal component (ventral striatum/nucleus accumbens shell) may drive impulsive behaviors and a prefrontal component (anterior cingulate/ventromedial prefrontal cortex, VMPFC) may exert inhibitory control. Thus, in this model, there exist at least two striatal neural circuitries (one compulsive and one impulsive) that drive these behaviors, and two corresponding prefrontal circuitries that restrain these behaviors. Hyperactivity within the striatal components or abnormalities (presumably hypoactivity) in the prefrontal components may thus result in an increased automatic tendency for executing impulsive or compulsive behaviors, depending on the sub-component afflicted. Other possible abnormalities within cortico-striatal circuits (eg related to diminished striatal activation to rewards) may also contribute to seemingly impulsive or compulsive behaviors during engagement in reward-related behaviors. These pathologies can be explored using tasks of cognitive performance that tap into these specific functions and/or by functional imaging studies that measure activity within these neural systems. Overlap between these functional systems, so that what starts out as a problem in the impulsive circuit may end up as a problem in the compulsive circuit and vice versa, may contribute toward the impulsive–compulsive diathesis model proposed by Hollander è Wong (1995) (Brewer e Potenza, 2008).

Ci sò certi disordini mentali per i quali i cumpurtamenti impulsivi è compulsivi parevanu, almenu per motivi fenotipichi, esse l'ingredientu core è più dannosu. Questi disordini spessu altamente ereditarii, attualmente classificati in parechje categurie diagnostiche DSM-IV-TR (APA), includenu disordine obsessivo-compulsivo (OCD), disordine dismorficu di u corpu, sindrome di Tourette, tricotillomania, disordine di iperattività di deficit d'attenzione (ADHD), ghjocu patologicu, e addictions di sustanzi (SA). D'interessu, l'autismu hè carattarizatu da un cumpurtamentu compulsivu (cum'è unu di i trè duminii di sintomi core) è da un cumpurtamentu impulsivu (cum'è unu di i duminii sintomi assuciati).

Tradizionalmente, i disordini compulsivi è impulsivi sò stati visti à l'estremità opposte di una sola dimensione; u primu guidatu da u desideriu di evità u male è l'ultimu da un cumpurtamentu di ricerca di ricumpensa. Tuttavia, evidenze convergenti da studii di traduzzione suggerisce chì una tendenza cumuna versu a disinhibizione comportamentale, presumibilmente risultatu da fallimenti in u cuntrollu corticale "top-down" di i circuiti fronto-striatali, o alternativamente da l'iperattività in i circuiti striatali, pò sustene di manera cruciale i disordini impulsivi è compulsivi. . Cusì, piuttostu cà l'opposti polari, a compulsività è l'impulsività ponu rapprisintà fatturi ortogonali chjave chì ognuna cuntribuisce à varii gradi in questi disordini.

Parechje di sti disordini tendenu à accade inseme, sia in u stessu individuu, sia in raggruppamenti in famiglie, chì implicanu a pussibilità di miccanismi fisiopatològichi cumuni.Hollander Et al, 2007b). Inoltre, ci hè evidenza di sovrapposizione in a risposta di trattamentu in certi disordini. L'OCD risponde tipicamente à l'inibitori di ricaptazione di serotonina (SRI; clomipramine è SRI selettivi, SSRI) è à SSRI cumminati cù agenti antipsicotici (Fineberg Et al, 2005). L'antipsicotici rapprisentanu u trattamentu di prima linea per u sindromu di Tourette, è per quessa, hè interessante chì a so cumminazione cù SSRI mostra una efficacità più grande in l'OCD ligatu à tic.Bloch Et al, 2006). E compulsioni assuciate à i disordini autistici ponu ancu risponde à dosi bassu di SSRI è à antipsicotici.Kolevzon Et al, 2006). A trichotillomania pò risponde à i SRI è à l'antipsicotici, ancu se a cunferma in studii cuntrullati hè necessariu (Chamberlain Et al, 2007d). L'ADHD, invece, risponde à l'inhibitori di reuptake noradrenergic, è ancu à l'agenti dopaminergici (per esempiu, anfetamina), u ghjocu patologicu, è i disordini di abusu di sustanziu pò ancu sparte una risposta terapeutica à l'antagonisti opiacei.Brewer Et al, 2008).

L'attribuzione di causa è effettu, usendu solu dati clinichi, pò esse cunfundita da a multiplicità di duminii di sintomi assuciati chì si trovanu in disordini mentali cumplessi. Infatti, stu gruppu di disordini hè carattarizatu da una considerable heterogeneità fenotipica è sovrapposizione. Per esempiu, certi casi cù l'autismu ùn mostranu micca sintomi di TDAH o cumportamentu compulsivu, altri mostranu TDAH, altri OCD, è ancu altri mostranu cumpurtamenti mutori ripetitivi chì ùn s'assumiglia micca à OCD. A ricerca traslazionale investiga da a perspettiva di i meccanismi sottostanti, è pò dunque esse capace di indicà e cuntribuzioni neurali chì guidanu aspetti specifichi di u disordine mentale. L'endofenotipi sò tratti misurabili, ereditabili, teoricamente situati in una pusizione intermedia trà u fenotipu clinicu è u genotipu di suscettibilità à a malatia. Tali "fenotipi intermedii" sò ipotizzati per esse più direttamente ligati à u risicu geneticu per i disordini mentali poligenici cà i cumpurtamenti clinicamente espressi (Gottesman è Gould, 2003; Chamberlain è Menzies, 2009). I mudelli endofenotipichi di a malatia ponu esse d'aiutu per chjarificà a nostra cunniscenza di a basa genetica di i disordini cerebrali cumplessi è cusì per informà a classificazione diagnostica. Attualmente, i disordini impulsivi è compulsivi sò classificati in categurie disparate DSM-IV. Cum'è l'Associazione Psichiatrica Americana cunsidereghja a riclassificazione di l'OCD, i disordini d'ansietà è i disordini di cuntrollu di l'impulsu (ICD) per a prossima revisione DSM-V (Fineberg Et al, 2007a), hè puntuale per rivisione i miccanismi di basa di sti disordini.

In questa rivista narrativa, cunsideremu i meccanismi neurali è neuropsiculogichi assuciati à l'atti impulsivi è compulsivi è a so cuntribuzione à esempi di disordini impulsivi è compulsivi. Assemblamu i risultati pertinenti da una larga gamma di dati cumplementarii, cumpresi studii di traduzzione publicati recentemente è ancora inediti, ricerca endofenotipica umana, è prucessi di trattamentu clinicu, cumprese u travagliu in corso da e nostre unità in u Regnu Unitu è ​​​​i Stati Uniti. A nostra analisi si focalizeghja nantu à a sonda di e proiezioni neurali cortico-striatali parallele, segregate funziunalmente, da OFC à striatum mediale (nucleu caudate), pruposti per guidà l'attività compulsiva, è da u cingulatu anteriore / VMPFC à u striatum ventrale (nucleus accumbens shell), prupostu. per guidà l'attività impulsiva, è a cunversazione trà elli (Robbins, 2007; Brewer e Potenza, 2008) (figura 1).

figura 1  

Compulsività è impulsività: i prucessi neurali candidati cuntribuiscenu à i disordini mentali. Ancu se i disordini impulsivi è compulsivi ponu esse pensati cum'è opposti polari, i fallimenti in u cuntrollu corticale di i circuiti neurali fronto-striatali ponu sustene i dui. ...

Utilizendu sti dati, pruvemu à affruntà e dumande chjave cumprese: (i) quantu a compulsività è l'impulsività cuntribuiscenu à questi disordini, (ii) in quantu dependenu di circuiti neurali cumuni o separati, (iii) chì sò i mediatori monoaminergici. i miccanismi, (iv) i cumpunenti di cumportamentu impulsivi o compulsivi anu qualchì valore prognosticu ligatu à u trattamentu clinicu, è (v) ci hè un mudellu unificatore-dimensionale chì accumpagna pienamente queste dati? Avemu ancu attiratu l'attenzione à e prospettive per a ricerca futura chì credemu chì puderà avanzarà più fruttuosamente u campu.

MODELLI TRADUZIONI DI IMPULSIVITÀ E COMPULSIVITÀ

I testi neurocognittivi oggettivi anu un putenziale per elucidare i meccanismi per quale l'agenti farmacologichi esercitanu i so effetti clinichi benifichi è per predichendu risultati clinichi.Chamberlain Et al, 2007e; Brewer e Potenza, 2008). Utilizendu e funzioni neurocognitive sensitive è specifiche di u duminiu, l'impulsività è a compulsività ponu esse fraccionate in duminii neurobiologicu specifichi separati è quantificabili in l'omu è l'animali sperimentali, cù aspetti specifichi chì implicanu cumpunenti dissociabili di circuiti fronto-striatali (1).Winstanley Et al, 2006).

I dati indicanu chì l'impulsività pò derivà da unu o più meccanismi neurocognitivi distinti. Questi includenu una tendenza à a disinhibizione di u mutore pre-putente, misurata da u travagliu di u tempu di reazione di u signale di stop (SSRT) (Aron è Poldrack, 2005), mediata in l'esseri umani per l'attivazione di a corteccia frontale inferiore destra (RIF) è e so cunnessione subcorticali (Rubia Et al, 2003) è modulatu in ratti è esseri umani da a noradrenalina (Chamberlain Et al, 2006c, 2007a; Cottrell Et al, 2008), ma micca serotonina (Clark Et al, 2005; Chamberlain Et al, 2006d). Un altru aspettu implica difficultà à ritardà a gratificazione è à sceglienu picculi premii immediati malgradu e cunsequenze negative à longu andà, misurate da a decisione o di i travaglii di ghjocu cum'è u Cambridge Gambling Task (CANTAB), mediatu per mezu di circuiti corticali orbitofrontali è correlati sottu probabili modulazione serotoninergica (Rogers Et al, 1999b), è i circuiti subcorticali sottu u cuntrollu dopaminergicu è serotoninergicu cumuni (Winstanley Et al, 2006). Un terzu cumpunente comprende un campionamentu d'infurmazione insufficiente prima di fà una scelta, misurata da i compiti di campionamentu di l'infurmazioni cum'è u Reflection Task (Clark Et al, 2006) è possibbilmente a 5-Choice Serial Reaction Time Task (5-CSRTT) (Robbins, 2002) (Table 1).

Table 1  

Subdivisione di l'impulsività è a compulsività secondu i domini neurocognitivi: i travaglii è i correlati neurali / neurochimici

A compulsività hè, forse, menu capitu. I fallimenti in (i) l'apprendimentu di inversione (vale à dì l'abilità di adattà u cumpurtamentu dopu un feedback negativu, misuratu da compiti specifichi di apprendimentu di inversione) è (ii) extra-dimensionale (ED) spostamentu di l'attenzione, ponu cuntribuisce ognunu à a so espressione (Ghjorni Et al, 1996; Clarke Et al, 2005). I dui deficits custituiscenu misure di inflexibilità cognitiva, ma ognuna pare sottumessa da circuiti neurali separati.

L'apprendimentu d'inversione hè alteratu da e lesioni à l'OFC (ma micca a corteccia prefrontale dorsolaterale, DLPFC) in tutte e spezie (Ghjorni Et al, 1996; Berlin Et al, 2004; Hornak Et al, 2004; Boulougouris Et al, 2007). In l'omu, l'OFC si attiva in modu selettivu durante l'apprendimentu inversu (Hampshire è Owen, 2006). À l'inverse, les lésions à la PFC latérale compromettent l'ED set-shifting in primati (Ghjorni Et al, 1996), è in l'esseri umani a prestazione di u compitu hè assuciata cù l'attivazione selettiva di a corteccia prefrontale ventrolateral bilaterale (VLPFC) (Hampshire è Owen, 2006) (Table 1).

Ci hè avà una evidenza considerableu chì liganu l'apprendimentu di inversione cù i meccanismi 5-HT, ancu in i roditori (Masaki Et al, 2006; Boulougouris Et al, 2008; Lapiz-Bluhm Et al, 2009), primati non umani (Clarke Et al, 2004, 2005; Viaghjà Et al, 2009), è l'esseri umani (Park Et al, 1994; Rogers Et al, 1999a; Evers Et al, 2005) basatu nantu à manipulazioni farmacologiche, neurochimiche è dietetiche, è evidenza di polimorfismi genetichi in scimmie rhesus (Izquierdo Et al, 2007). In generale, riducendu a serotonina cerebrale, in particulare in regioni specifiche cum'è l'OFC (per esempiu Clarke Et al, 2004), impedisce l'apprendimentu di inversione. L'amministrazione sistemica di un antagonista di u receptore 5-HT-2A hè statu ancu dimustratu per impedisce l'apprendimentu di inversione spaziale (Boulougouris Et al, 2008). Un antagonista di u receptore 5-HT6 hè statu ancu dimustratu per rinfurzà l'apprendimentu di inversione è u cambiamentu di l'attenzione in i rati (Hatcher Et al, 2005). Tuttavia, ci sò stati certi fallimenti per truvà effetti nantu à l'apprendimentu di inversione, spessu dopu l'esaurimentu di triptofanu, in l'esseri umani (Talbot Et al, 2006) è ratti (van der Plasse è Feenstra, 2008), è a carenza di trasportatore di serotonina in i rati ùn pare micca ancu affettà a reversione spaziale simplice (Homberg Et al, 2007).

I SOTTIPIPI DI RECEPTOR 5-HT2 POTREBBE SOTTO I COMPORTAMENTI COMPULSIVI

Una multiplicità di receptori 5-HT hè stata identificata per quale ligandi specifichi sò in sviluppu. L'evidenza preliminare da studii animali è umani suggerisce una funzione per i receptori 5-HT2 in i cumpurtamenti compulsivi. I topi transgenici chì mancanu di receptori 5-HT2C sviluppanu mudelli di cumportamentu compulsivi chì custituiscenu un mudellu plausibile per l'OCD.Chou-Green Et al, 2003). In ogni casu, ci hè un apparente discordanza di dati ottenuti da sta preparazione genetica cù altre dati, possibbilmente per via di prucessi compensatori sviluppati micca specificati in a preparazione transgénica, cum'è dati farmacologichi recenti indicanu u cuntrariu chì l'attivazione di u receptore 5-HT2C hè assuciata à una compulsività aumentata. Cusì, in un mudellu di ratu di alternanza T-maze premiatu di OCD, Tsaltas Et al (2005) hà truvatu chì l'amministrazione di m-chlorophenylpiperazine (mCPP), un agonista di serotonina mista cù potenti effetti agonisti 5-HT2C, aumentu persistenza o compulsività di risponde, mentri u pretrattamentu crònicu cù un SSRI (fluoxetine), ma micca una benzodiazepine o desipramine, abulia l'effetti di mCPP. Sfida cù l'agonista di u receptore 5-HT1B naratriptan ùn hà micca avutu effettu nantu à a compulsività in stu mudellu, chì suggerenu una funzione specifica per u receptore 5-HT2C, chì pò esse regulatu da u trattamentu cronicu SSRI. In i pazienti OCD, a sfida farmacologica acuta cù mCPP aggravava a sintomatologia di l'OCD (Hollander Et al, 1991b). Stu effettu hè ancu attenuatu da pretrattamentu cù fluoxetina (Hollander Et al, 1991a) è clomipramina (Zohar Et al, 1988). Inoltre, in cunfurmità cù questi risultati, Boulougouris Et al (2008) truvò chì un antagonista di u receptore 5-HT2C hà migliuratu l'apprendimentu di inversione. Per d 'altra banda, l'attivazione di i receptori 5-HT2A prefrontali hè stata pruposta per sustene l'effettu anticonpulsivu di SSRIs.Westenberg Et al, 2007). L'antipsicotici di a seconda generazione ponu aggravà i cumpurtamenti compulsivi in ​​i malati cù schizofrenia, è hè statu prupostu chì questu accade per un potente antagonismu 5-HT2A.Pujurovsky Et al, 2008), ancu chì l'antagonismu di u receptore di dopamina (DA) rapprisenta un altru mecanismu pussibule. Inoltre, l'antipsicotici di seconda è prima generazione mostranu efficacità clinica quandu sò cumminati cù SSRI in TOC (Fineberg è Gale, 2005), forse aumentendu l'attività DA in a corteccia frontale (Denys Et al, 2004).

DIFERENZIAZIONE FARMACOLOGICA DI IMPULSIVITY E COMPULSIVITY; LIGANDI RECEPTOR

In i mudelli animali, hè stata osservata una dissociazione intrigante trà l'effetti di l'antagonisti di u receptore 5-HT2A è 5-HT2C nantu à e misure di impulsività è compulsività. Nantu à u 5-CSRTT, l'amministrazione sistemica di un antagonista di u receptore 5-HT2C (SB24284) aggravava l'impulsività rinfurzata normalmente osservata dopu a depletion globale di 5-HT prodotta da l'amministrazione intracerebroventricular di 5,7-dihydroxytryptamine; un rinfurzamentu simili à SB24284 in l'impulsività hè statu vistu in i rati operati da simulazione (Winstanley Et al, 2004). In cuntrastu, l'amministrazione sistemica di un antagonista di u receptore 5-HT2A selettivu (M100907) hà avutu azzioni opposte, rimediandu l'impulsività in i ratti sham-operated è 5-HT-depleted. Queste influenze cuntrastanti di l'antagonisti di u receptore 5-HT2A è 5-HT2C sò stati imitati da infusioni di droghe in u nucleus accumbens, ma micca l'mPFC, in animali intactu.Cottrell Et al, 2008). In ogni casu, in variazioni di u 5-CSRTT, era pussibule di detectà riduzzione significativa di l'impulsività dopu l'infuzione intra-mPFC di l'antagonista di u receptore 5-HT2A. L'ultimi scuperti eranu cunsistenti cù l'osservazioni chì, in una populazione di ratti cappucciu di Lister, era in generale l'animali più impulsivi chì avianu a più grande concentrazione di 5-HT in u mPFC, chì indicanu chì e differenze individuali è a specificità regiunale sò considerazioni impurtanti per capiscenu relazione trà 5-HT è disinhibition cumportamentale.

L'effetti di e manipulazioni cintrali di 5-HT nantu à l'impulsività sò in qualchì cuntrastu cù e so azzioni nantu à a funzione attentiva per se in u 5-CSRTT. Diversi documenti anu osservatu nè effetti nè realità di l'accurata attenzione quandu u cumpurtamentu impulsivu hè rinfurzatu (Harrison Et al, 1997) o dopu u trattamentu cù antagonisti di u receptore sistemicu o intra-PFC 5-HT2A cum'è ketanserin o M100907 (Passetti Et al, 2003; Winstanley Et al, 2003) è ancu l'agonista di u receptore 5-HT1A 8-OHDPAT (Winstanley Et al, 2003). Queste scuperte sò cumpatibili cù l'ipotesi chì u cuntrollu inibitoriu di u cumpurtamentu impulsivu è a funzione di l'attenzione sò solu accumpagnati in questa situazione di prova è suggerisce chì ùn ci sarà micca una relazione simplice trà i dui in sindromi cum'è ADHD.

Un elementu supplementu di cumplessità hè introduttu quandu cunzidira l'influenzi di sti stessi droghe nantu à e misure di compulsività. Aduprendu un test d'inversione spaziale seriale simplice chì hè sensibile à e lesioni di l'OFC (Boulougouris Et al, 2007), hè statu truvatu chì l'antagonismu di u receptore 5-HT2C (pruduciutu da l'amministrazione sistemica) facilitatu apprendimentu di inversione. M1000907 hà avutu l'effettu oppostu di l'impurtà (Tsaltas Et al, 2005). Innota chì in termini di rimediazione, questu hè oppostu à ciò chì hè statu truvatu per e misure di impulsività. Migliuramenti simili di l'apprendimentu di inversione dopu u trattamentu cù l'antagonistu 5-HT2C sò stati ancu truvati dopu l'infuzione in l'OFC (Boulougouris, Glennon, Robbins, risultati inediti) (Table 2).

Table 2  

Effetti Differenti di l'Antagonisti di Receptor 5-HT2C è 5-HT2A nantu à i mudelli Rat di Impulsività è Compulsività

Indipendentemente da l'elucidazione precisa di u mecanismu, sti dati dissocianu farmacologicamente queste forme di impulsività è compulsività, suggerendu. chì ùn puderanu micca si basa nantu à un prucessu cumuni di inibizione cumportamentale. A dissociazione ùn pò esse facilmente spiegata in termini di differenzi in spezie, droga, o dosa di antagonista di u receptore utilizata o a forma di motivazione utilizata; devenu esse dipendente da u compitu, postu chì e duie attività necessitanu inibizione di risposta per un rendimentu efficiente. Cusì, cuncludemu chì ci hè un altru aspettu di i prucessi impegnati da u compitu, chì li distingue. Questi risultati implicanu ancu chì l'impulsività è a compulsività sò funziunalmente separati è reciprocamente uniti, chì sustenenu u mudellu di diatesi impulsivu-compulsiva.Hollander è Wong, 1995). Suggerenu ancu chì l'impulsività è a compulsività pò esse dissociata da ligandi selettivi di u receptore 5-HT2 è suggerisce novi applicazioni cliniche per tali agenti. In ogni casu, serà impurtante di risolve cumu queste dati s'adattanu cù a scuperta consistente chì l'esaurimentu di 5-HT in l'OFC impedisce l'apprendimentu di inversione di l'ughjettu visuale in i scimmie marmoset (Clarke Et al, 2004, 2005; Yucel Et al, 2007). Inoltre, pareva prubabilmente chì questi effetti apparentemente opposti sò mediati da percorsi neurali separati: in u casu di impulsività, attraversu proiezioni da u VMPFC infralimbic (area 25), una zona riccamente innervata da i receptori 5-HT2A è fortemente implicata in affettiva. regulazione, versu a cunchiglia di u nucleus accumbens (Verti, 2004) è, in u casu di compulsività, in cunnessione trà l'OFC è u nucleu caudate (o u striatum dorsomediale in u ratu) (Schilman Et al, 2008).

DISSOCIAZIONE DEI DISTURBI IMPULSIVI E COMPULSIVI UTILIZZANDO TASSE NEUROPSICOLOGICHE

I disordini impulsivi è compulsivi generalmente implicanu una capacità relativamente diminuita di ritardà o inibisce pinsamenti o cumpurtamenti ripetitivi. Cusì, i prublemi chì supprimenu o inibiscenu un comportamentu inappropriatu puderanu sustene a sintomatologia impulsiva è compulsiva.Chamberlain Et al, 2005; Stein Et al, 2006). L'ADHD hè un disordine di l'iniziu precoce carattarizatu da azioni impulsive mal cuncepite, è una disfunzione robusta in l'inibizione di u mutore cum'è misurata nantu à i travaglii cum'è l'SSRT.Aron Et al, 2003; Lijffijt Et al, 2005). L'amministrazione di agenti di rinfurzà a cognizione, cum'è l'atomoxetina è u metilfenidate, migliurà i sintomi è migliora i deficit di SSRT in l'adulti cù ADHD, presumibilmente agisce per una neurotrasmissione noradrenergica (o possibbilmente dopaminergica) aumentata.Chamberlain Et al, 2007a).

Studi in i pazienti OCD anu revelatu una disfunzione di SSRT è un rendimentu scarsu in i travaglii di ED-shifting (Chamberlain Et al, 2006a, 2007c; Menzies Et al, 2007a), chì implica cuntributi impulsivi è compulsivi à u disordine. I parenti di primu gradu micca affettati di i prubandi OCD sparte una disfunzione simile in i travaglii di SSRT è ED-shifting (Chamberlain Et al, 2007c) è cusì parenu esibisce livelli simili di impulsività mutore è inflexibility cognitiva, malgradu a mancanza di sintomi OCD. In cuntrastu à l'OCD, l'applicazione di una batteria di teste neurocognitivi simili à i persone cù tricotillomania hà dimustratu una disfunzione più focale è selettiva in l'inibizione di u mutore, in cunfurmità cù a so classificazione DSM-IV cum'è ICD.Chamberlain Et al, 2006b, 2007b). L'IRM di u cervellu tutale in a tricotillomania senza medicazione hà identificatu una densità di materia grisa aumentata in u putamen di sinistra è in parechje regioni corticali.Chamberlain Et al, 2008b). L'aumentu di a materia grisa in e regioni striatali hè statu ancu signalatu in studii di sindromu di Tourette (Bohlhalter Et al, 2006; Garraux Et al, 2006) è OCD (Menzies Et al, 2008a). Per d 'altra banda, i pazienti cù u sindromu di Tourette sò stati trovati per sparte l'inflessibilità cognitiva è per esse significativamente più deteriorati cà i pazienti OCD nantu à i travaglii di decisione, ma menu deteriorati in un compitu di inibizione di u mutore.Watkins Et al, 2005), anche se un altru studiu chì investiga l'adulescenti cù Tourette ùn hà micca truvatu evidenza di apprendimentu di ricumpensa indebolita cumparatu cù cuntrolli nantu à un compitu di ghjocu (Crawford Et al, 2005). Li Et al (2006) fiascatu à mostrà deficits di rendiment cumparatu cù i cuntrolli nantu à u SSRT in 30 zitelli cù u sindromu di Tourette.

A sovrapposizione di a risposta compulsiva è impulsiva in l'OCD pone a quistione se l'impulsività normalmente guida a compulsività, è cusì hè pussibule di mostrà a compulsività patologica. senza impulsività mutore. Sì cusì, chì disordini puderanu mostrà compulsività "pura"? L'individui cù u disordine di personalità obsessive-compulsivu comorbidu cù OCD dimustranu un impairment aumentatu specificamente in u duminiu di ED shifting. Questa scuperta hè coherente cù a presentazione clinica di u disordine di personalità obsessiva-compulsiva, chì hè carattarizatu da una inflexibilità cognitiva è cumportamentale eccessiva, ma ùn implica micca cumpurtamenti ripetitivi (vale à dì obsessioni o compulsioni). Cusì, u disordine di personalità obsessiva-compulsiva pò custituiscenu un disordine prototipu-compulsivu.Fineberg Et al, 2007b). I studii cunfirmatori chì utilizanu individui cù OCPD non-comorbidi seranu accolti.

ENDOFENOTIPI NEUROCOGNITIVI, TOC, E OLTRE

Mentre chì i travaglii neurocognitivi ponu esse aduprati per identificà duminii neuropsicologici abbastanza specifichi, a neuroimaging cumplementaria pò esse aduprata per visualizà i sustrati anatomici è i circuiti neurali sottostanti u risicu geneticu per un disordine. Integrà parametri MRI neurocognittivi è strutturali, utilizendu una analisi multivariata di u cervellu tutale (tecnica di i minimi quadrati parziali, McIntosh è Lobaugh, 2004) è una nova prova di permutazione, Menzies Et al (2007a) identificanu effetti familiari nantu à u rendiment nantu à un compitu di inibizione di u mutore (u SSRT) chì eranu assuciati cù variazioni in parechji siti anatomichi. I dui pazienti OCD è i so parenti di primu gradu micca affettati mostrava un cuntrollu inibitoriu di u mutore indebolitu, indiziatu da una latenza prolongata di u SSRT è una latenza più longa hè stata assuciata cù u voluminu di materia grisa diminuita in a corteccia OFC è RIF (zoni convenzionalmente assuciati cù l'attivazione OCD è SSRT, rispettivamente) è un aumentu di u voluminu di materia grisa in l'OFC. zone di u striatu, cingulate è corteccia parietale. Questi risultati sustenenu per u primu risicu strutturale di l'endofenotipu di MRI, familiale, è possibbilmente geneticu, per l'impulsività ligata à l'OCD. Studi futuri puderanu pruvà prufittuamente per effetti genetichi specifichi nantu à a variabilità in tali fenotipi intermedi, cum'è una alternativa à i disinni di l'associazione classica, per a scuperta di alleli di suscettibilità.

I scuperti cù l'SSRT, un compitu relativamente micca specificu di a malatia di l'impulsività di u mutore, susciteghja a pussibilità chì un tali endofenotipu ùn sia micca limitatu à l'OCD, ma in più riguardanu altri disordini in, è forsi fora, i disordini impulsivi-compulsivi. spettru. Per esempiu, l'individui cù ADHD è i so parenti parenu indeboliti in i travaglii di inibizione di u mutore (Crosbie è Schachar, 2001), ma ùn hè ancu chjaru se i correlati anatomichi di l'impairment per quelli chì anu risicu di famiglia per ADHD sò listessi o differenu da e persone cun risicu familiale per OCD.

A correlazione intra-sugettu trà i volumi di materia grisa diminuite in i zoni frontali di a corteccia è i volumi aumentati in u striatum risona cù mudelli empirici OCD derivati ​​da i primi studii d'imaghjini funzionali.Baxter Et al, 1987) è più tardi studii MRI strutturali è funziunali (per rivisione vede, Menzies Et al, 2008a). I risultati preliminari da un studiu sussegwente utilizendu l'imaghjini di tensor di diffusione in i membri di a famiglia OCD (Menzies Et al, 2008b) identificanu evidenza di anormalità di a materia bianca in zoni cumplementarii di u cervellu cumpresi u frontale mediale destra (adiacente à a corteccia cingulata anteriore, ACC) è e zoni parietali inferiori destra (adiacenti à a corteccia parietale), cumpatibili cù i risultati di un studiu precedente chì implicava pazienti OCD (Szeszko Et al, 2005). In ogni casu, allargendu stu studiu per include membri di a famiglia OCD micca affettati, avemu prupostu sti risultati cum'è possibili endofenotipi di materia bianca per OCD (Menzies Et al, 2008b).

In più di l'anormalità strutturali di u cervellu in i malati cù OCD è i so parenti, a ricerca hà cuminciatu à sonda l'integrità funzionale di i circuiti fronto-striatali utilizendu paradigmi fMRI adattati per questu scopu. Utilizendu un paradigma di flessibilità cognitiva fMRI, hè statu dimustratu chì i pazienti cù OCD è i so parenti di primu gradu micca affettati mostravanu sottu-attivazione di l'OFC laterale bilaterale durante l'inversione di risposti; anu ancu tendenu à sottoattivà l'aspetti laterali di u PFC durante u cambiamentu di ED à i livelli di tendenza (Chamberlain Et al, 2008a).

Inseme, sti risultati indicanu chì e tecniche di neuroimaging ponu furnisce una ricca fonte di endofenotipi candidati per OCD. I risultati sò cumpatibili cù e teorie chì implicanu fallimentu di l'inibizione corticale top-down di cumpurtamenti mediati striatally. Suggerenu chì e ruminazioni obsessive idiosincratiche è i rituali compulsivi chì carattirizzanu l'OCD sò accumpagnati da propensioni più generale versu un cumpurtamentu rigidu è disinhibited chì sò spartuti trà i membri di a famiglia micca affettati. Cusì, e difficultà in "inhibizione cognitiva è flessibilità" ponu cuntribuisce causalmente à u sviluppu di sintomi di OCD. I travaglii futuri duveranu esaminà se stu approcciu pò esse generalizatu cù successu à altri disordini in u spettru impulsivu-compulsivu. A rilevanza clinica di l'endofenotipi putativi richiede investigazioni supplementari per determinà se (è cumu) i parenti micca affettati chì sparte marcatori di tratti cù probandi OCD puderanu esse differenziati da cuntrolli non-OCD. Hè necessariu una cunniscenza megliu di i meccanismi per quale i fatturi ambientali puderanu suscitarà OCD in individui geneticamente vulnerabili, è se o cumu i trattamenti puderanu aiutà à mudificà l'iniziu di a malatia.

ICDS E MODELLI DI RECOMPENSA

In cuntrastu à i disordini compulsivi cum'è l'OCD, certi ICD, cum'è u ghjocu patologicu, sò carattarizati da a scelta di a gratificazione à cortu termine, indipendentemente da e cunsequenze negative à longu andà. Berlin Et al (2008) paragunate individui cù è senza ghjocu patologicu nantu à una bateria neuropsiculogica scelta (Berlin Et al, 2008). L'individui cù u ghjocu patologicu chì anu puntuatu più altu nantu à e misure d'impulsività auto-riportate, cum'è a Scala di Impulsività di Barratt, avianu in media un sensu subjectivu più veloce di u tempu (tempu sopravvalutatu) cumparatu cù i cuntrolli è dimustravanu deficit misurati da un questionnaire di cumportamentu frontale cunzidiratu chì riflette u prefrontale. - disfunzioni corticale. I sughjetti cù u ghjocu patologicu anu dimustratu ancu una decisione svantaggiata nantu à a Task Gamble Iowa (Bechara Et al, 1994) è deficits di pianificazione esecutiva (per esempiu nantu à i sottotesti di Pianificazione Spaziale è Calze di Cambridge di CANTAB), chì implicanu circuiti prefrontali cumpresi a regione OFC / VMPFC. Contrairement à l'OCD (Watkins Et al, 2005; Chamberlain Et al, 2006b), u set-shifting ùn hè micca impauritu in u ghjocu patologicu. In ogni casu, altri studii indicanu chì l'individui cù u ghjocu patologicu puntuanu assai nantu à misure specifiche di compulsività o di evità di dannu, è chì e misure di impulsività è compulsività pò cambià cù u tempu (per esempiu, durante u cursu di trattamentu.Potenza, 2007a; biancu Et al, 2009). Questi risultati suggerenu chì l'impulsività è a compulsività ùn sò micca diametralmente opposti è sparte una relazione cumplessa, ortogonale, cù disordini specifichi chì mostranu una predominanza di una custruzzione annantu à l'altru chì pò cambià in una manera dinamica temporale.

Hollander Et al (2007a) hà paragunatu trè gruppi di individui di età è sessu, cumpresi ghjoculi patologichi (predominantemente impulsivi) è disordini OCD è autismu (principalmente compulsivi), utilizendu una batteria di compiti di imaging clinichi, cognitivi è funziunali. Durante l'esecuzione di funzioni di inibizione di risposta (go / no-go) chì normalmente attivanu i circuiti fronto-striatali, tutti i trè gruppi di disordini di spettru dimustranu attivazione fMRI anormale in e regioni dorsali (cognitive) è ventrali (emozionali) di l'ACC cumparatu cù cuntrolli sani. . Ùn ci era micca differenze di rendiment significativu trà i quattru gruppi. Tuttavia, l'analisi trà i gruppi anu dimustratu una diminuzione di l'attivazione di l'ACC dorsale in tutti i trè gruppi di pazienti relative à i cuntrolli sani. Cusì, durante l'inibizione di a risposta, i disordini compulsivi è impulsivi sò stati carattarizati da una diminuzione di l'attivazione di l'ACC dorsale, chì pò cuntribuisce à u fallimentu di inibisce bè i cumpurtamenti motori in questi disordini.

Quandu i mudelli di attivazione individuali di l'ACC ventrale sò stati correlati cù misure di impulsività o compulsività, emergenu differenze trà i gruppi specifichi di disordini. In u gruppu di ghjocu patologicu, l'aumentu di l'attivazione di l'ACC ventrale / ventral striatum correlated positivamente cù e misure cliniche di l'aumentu di u cumpurtamentu impulsivu di ricerca di ricumpensa (cum'è misurata da TCI Impulsiveness and Total Harm Avoidance, NEO-FFI Extraversion, Total Time Estimation, and the Iowa Gambling Task). ). Inoltre, i ghjucatori cù attivazione aumentata in l'ACC ventrale (area 25) anu dimustratu punteggi di compulsività più bassi nantu à i travaglii di cambiamentu di set-shifting cognitivu (stadi ID / ED cumpletati). In cuntrastu, in u gruppu autisticu (compulsivu), l'aumentu di l'attività ventrale di ACC / striatum ventral correlated with aumentata gravità di cumpulsivu L'abitudini di disgrazia (rinforzante) è l'attivazione aumentata in i stessi spazii di l'ACC ventrale (area 25) correlati cù una compulsività aumentata (errori totali di shift ID / ED aghjustati) è diminuite l'impulsività in u compitu di Estimazione di u Tempu.

Questa "doppia dissociazione" suggerisce chì in u ghjocu patologicu è l'autismu, e differenze prevalenti in a neuromodulazione impattu nantu à i percorsi corticostriatali ventrali durante l'inibizione comportamentale, chì in u ghjocu patologicu pò esse principalmente impulsività è in l'autismu guidanu a compulsività. Hè ancu reminiscente di dati da i rati descritti in altrò quì chì mostranu effetti opposti di l'antagonisti di u receptore 5-HT2C è 5-HT2A nantu à l'impulsività in u 5-CSRTT è a compulsività (apprendimentu di inversione in serie spaziale).Tsaltas Et al, 2005; Boulougouris Et al, 2007)-è ancu di e scuperte doppiamente dissociable di Carli Et al- chì l'infusioni di l'agonista 5-HT1A in a regione infralimbica riduttanu u cumpurtamentu perseverante (nantu à u 5-CSRTT) senza influenzà a risposta impulsiva, cù un antagonista di u receptore 5-HT2A chì hà l'effettu oppostu (Chambers Et al, 2004). Inseme, sti scuperti suggerenu chì u stessu circuitu neurali pò guidà aspetti impulsivi o compulsivi di u cumpurtamentu umanu è chì i sottotipi 5-HT in VMPFC (5-HT2A) è OFC (5-HT2C), è deficit ACC dorsali, ponu avè una funzione u fallimentu di l'inhibizione di a risposta in i disordini principarmenti impulsivi (giochi patologichi) è compulsivi (OCD, autismu).

RECOMPENSA, RINFORZAMENTE, E DA

I camini DA in u sistema mesolimbicu anu una funzione impurtante in ricumpensa è rinfurzamentu (Sàviu, 2002). In i disordini di u cuntrollu di l'impulsu, l'attivazione aumentata di l'ACC ventrale durante l'inibizione di a risposta pò esse ligata à un aumentu di u cumpurtamentu di ricerca di ricumpensa. I risultati preliminari suggerenu chì i ghjucatori patologichi sò menu sensibili à ricumpensa nantu à l'inventariu di dipendenza di ricumpensa TCI cà i cuntrolli sani è cercanu livelli più alti di stimulazione (ricerca di novità) (Berlin Et al, 2008). In ogni casu, altri studii di sughjetti cù u ghjocu patologicu anu truvatu l'attivazione relativamente diminuita di l'ACC, in particulare in u so cumpunente ventrale, durante i stati appetitosi è l'esperimenti di cuntrollu cognitivu.Potenza Et al, 2003a, 2003b). In quantu à i disordini compulsivi, a correlazione positiva trà l'attivazione di l'ACC ventrale aumentata durante i travaglii di inibizione di risposta è a compulsività aumentata nantu à e fasi ID / ED è l'errori totali aghjustati ponu riflette l'attività dopaminergica aumentata da un deficit relativo, in linea cù un mudellu DA mesolimbicu di OCD. (Joël, 2006).

Ipoteticamente, l'estimulazione intermittente è ripetuta di i percorsi DA mesolimbici pò "sensibilizà" u sistema di ricumpensa è guidà à l'escalation in a ricerca di ricumpensa (Robinson è Berridge, 1993), chì, s'ellu hè cumminatu cù un poviru cuntrollu inibitori mediatu da a corteccia prefrontale, pò facilità i cumpurtamenti cunnessi cù DA è apparentemente impulsivi. L'eccessiva liberazione è stimulazione di DA pò sguassate i magazzini di DA è portanu à l'anedonia è a depressione (Koob è Le Moal, 1997). Infatti, in abusers di sustanzi, diminuite l'attività di u sistema DA mesolimbic / mesocortical, misurata da registrazioni elettrofisiologiche è in vivo microdialysis, s'intensifica dopu à l'escalazioni in l'assunzione di droga. Questu pò generà un urge (compulsione) per cercà ricumpensa più forte per "rimbursà" a carenza di DA. A dimustrazione di i recettori striatali D2-like diminuite in l'utilizatori cronichi di cocaina, da l'imaghjini PET (Volkow Et al, 1999), suggerisce un down-regulation in risposta à a concentrazione di DA postsinaptica persistentemente elevata, coherente cù l'ipotesi di un sistema DA disregulatu dopu stimulazione ripetuta di liberazione DA. Cusì, ciò chì principia cum'è una liberazione di DA aumentata chì porta à una crescita di l'attività ACC ventrale è una ricerca di ricumpensa aumentata (Sàviu, 2002) pò finisce cum'è un impulsu compulsivo versu livelli aumentati di stimulazione di ricumpensa per restaurà una carenza di DA resultanti. Stu impulsu compulsivu pò esse aggravatu da u cuntrollu di l'impulse deficientu è a decisione, ligata à l'orbitofrontal, ventromedial prefrontal, è ACC.Adinoff, 2004). Tuttavia, a misura in quale questa ipotesi hè in relazione cù ICD specifichi richiede una investigazione diretta.

INTEGRATU MECANISMI DI CONTROLLO INHIBITORY, REWARD, E DA

I mudelli di compulsività è impulsività ponenu un equilibriu trà l'attività di u receptore 5-HT (2A, 2C) in e regioni VMPFC / OFC chì regulanu l'aspettu di l'inibizione di a risposta, è u tonu DA in i loops ventrali chì liganu ACC ventrali cù striatum ventral / nucleus accumbens chì regulanu a ricumpensa è u rinforzu. cumpurtamentu. A neurotrasmissione DA, in particulare a liberazione fasica, in u nucleu accumbens hè stata assuciata cù a ricerca di ricumpensa è u rinforzu (Schultz, 2002). Una punizione inespettata (perdita monetaria) hè stata pruposta per risultà in una diminuzione di l'attività dopaminergica cintrali, l'apprendimentu di inversione è a ricerca di ricumpensa diminuita (Frank Et al, 2007). I droghe pro-dopamanergici, cumprese levo-dopa è pramipexole (un agonista di u receptore DA D2-like), sò stati assuciati cù l'alterazione di l'apprendimentu di inversione à punizioni inaspettate è ICD in i malati cù a malatia di Parkinson.Cools, 2006; Frescu Et al, 2006). Pramipexole hè statu ancu assuciatu cù l'acquistu indebolitu di cumportamentu di ricumpensa in i participanti sani, in cunfurmità cù e dati chì suggerenu chì a signalazione di DA in fasi hè pertinente per rinfurzà l'azzioni chì portanu à ricumpensa.Pizzagalli Et al, 2008). Tuttavia, altri dati indicanu chì u pramipexole, quandu hè amministratu à l'adulti sani, ùn altera micca l'impulsività cumportamentale, a compulsività, o custruzzioni rilativi cumpresi ritardu-scontu, risichi, inibizione di risposta, o perserver.Hamidovic Et al, 2008). Inoltre, l'olanzapina, una droga cù proprietà antagoniste in a famiglia di u receptore D2-like di recettori DA, ùn hà micca dimustratu superiorità à u placebo in dui prucessi cuntrullati chì implicanu sughjetti cù u ghjocu patologicu.Fong Et al, 2008; McElroy Et al, 2008), è un altru antagonista D2-like, l'haloperidol, hè statu truvatu per aumentà i motivazioni è i cumpurtamenti di ghjoculi in individui cù ghjocu patologicu (Zack è Poulos, 2007). I studii di Radioligand sò impurtanti per chjarificà e funzioni potenziali per i receptori D3 è D2 in a fisiopatologia di u ghjocu patologicu, è tali studii sò complicati da questi receptori chì sparte affinità per i radioligandi esistenti.

Pigliendu queste scuperte in contu, più ricerca hè necessaria per capisce megliu a relazione trà l'impulsività, a compulsività è a funzione DA in quantu à i disordini psichiatrici specifichi cum'è u ghjocu patologicu. I disordini impulsivi o compulsivi ponu esse derivati ​​da una carenza mesolimbica DA. In ogni casu, l'antagonisti D2-like anu dimustratu un benefiziu terapèuticu in certi (OCD), ma micca altri disordini (gambling patologichi) carattarizati da caratteristiche impulsive è / o compulsive. Probing i circuiti striatali ventrali è dorsali in sughjetti umani cù disordini impulsivi è compulsivi specifichi utilizendu ligandi serotoninergici è dopaminergici specifichi per u receptore seria un prossimu passu impurtante per capisce queste cundizioni. Pò esse d'interessu particulare per scopre l'effetti di l'antagonisti 5-HT2A è 2C nantu à a trasmissione DA in questa circuiteria. Queste investigazioni puderanu furnisce una visione supplementaria di aspetti cum'è a diminuzione di l'attivazione striatale ventrale è VMPFC vistu in i studii chì implicanu disordini chì spartenu caratteristiche impulsive è compulsive, cum'è u ghjocu patologicu è l'AS.Reuter Et al, 2005; Potenza, 2007a).

A nostra prima definizione di compulsività (una tendenza à fà atti ripetitivi in ​​una manera abituale / stereotipata per pruvà à prevene cunsiquenzi avversi) è a definizione attuale (l'alleviazione di una contingenza aversiva cum'è a retirazzione) sò cuncepimentu cunnessi. Per esempiu, risponde abitualmente à i segnali di droga pò esse interpretatu cum'è un mecanismu per anticipà automaticamente un sindromu di ritirata potenzalmentu aversivu è evità prima ch'ellu accade veramente. I dati liganu sti miccanismi di apprendimentu abituale (o compulsività) à parti di u striatum dorsale (u caudate per esempiu), cum'è rivista prima. Evidenze più recenti liganu avà u striatum dorsale (a so parte posteriore) à l'apprendimentu motivazionale aversivu (Seymour Et al, 2007). Dunque, da una perspettiva neurale, l'evidenza sustene una sovrapposizione trà sti dui cuncetti di compulsività.

IMPULSIVITÀ E ADDICZIONI "COMPORTAMENTALI".

U ghjocu patologicu è i SA sparte parechje caratteristiche. I disordini sò spessu co-occorrenu è mostranu similitudini in quantu à i profili di sintomi, differenze di genere, storie naturali è propensioni famigliali.Grant et Potenza, 2006). U ghjocu patologicu è l'AS mostranu alti livelli d'impulsività nantu à i travaglii di ricumpenza di ricumpensa, chì correlanu cù misuri poveri di funziunamentu (Bechara, 2003) è pocu risultatu di trattamentu (Krishnan-Sarin Et al, 2007) per l'individui cù SA è cusì ponu avè un valore prognosticu per u ghjocu patologicu è altri ICD. I dati neurocognitivi è fMRI suggerenu chì i ghjoculi patologichi è i SA sparte neurocircuiti mediatori simili, in quale, cumparatu cù i sughjetti di cuntrollu, l'attivazione relativamente diminuita di u striatum ventrale è VMPFC hè stata osservata in l'elaborazione di ricumpensa è altri paradigmi (Potenza Et al, 2003a, 2003b). L'attivazione anormale di fMRI di u striatum ventrale durante l'elaborazione di ricumpensa hè stata identificata in e famiglie di individui cù SA è pò rapprisintà un endofenotipu funzionale candidatu per i disordini di dipendenza, anche se questa ipotesi richiede un esame direttu in parenti micca affettati di probanti di ghjocu patologicu.

À u tempu, a risposta abituale impulsiva in u ghjocu patologicu è l'AS pò cambià versu un mudellu di cumportamentu più compulsivu, è hè statu ipotizatu chì u reclutamentu progressiu di i loops cortico-striatali paralleli è sempre più dorsali vicini si trovanu in una manera spirale.Brewer e Potenza, 2008) chì ricorda un circuitu striato-nigrostriatale à spirale elaboratu identificati in primati (Lynd-Balta è Haber, 1994) è roditori (Belin Et al, 2008) mudelli di cumpurtamenti motivati ​​chì mappanu i prucessi di transizione da u striatu ventrale à u dorsale. Studi prospettivi, longitudinali dopu à sti cambiamenti in l'individui cù u tempu seranu informativi è clinicamente rilevanti. A ricerca prometente da u trattamentu di individui cù ghjoculi patologichi cù antagonisti opioidi (Brewer Et al, 2008) ùn solu discriminate u ghjocu patologicu da l'OCD, in quale l'antagonisti opioidi cum'è a naloxone sò stati dimustrati per aggravà l'OCD (Insel è Pickar, 1983), ma suggerenu ancu una funzione terapeutica per l'antagonisti oppioidi in altri ICD rilativi (Micciulla Et al, 2007).

NOVU OBIETTI NEURALI

Per capiscenu cumplettamente a neurobiologia di l'impulsività è a compulsività è u putenziale di sviluppà novi trattamenti, pudemu avè bisognu di scopre oltre i circuiti neurali discututi in questu articulu per include altre strutture neurali, cum'è l'insula. I dati suggerenu chì l'insula hè impurtante in a coordinazione di l'urgenza "consciente". E lesioni di l'insula, per esempiu dopu à l'ictus, sò stati assuciati cù a cessazione rapida di fumà (Naqvi Et al, 2007). L'esposizione à i segnali in l'ambiente, o stati omeostatici, cum'è a retirazzione, u stress, o l'ansietà, ponu evocare rapprisintazioni "interoceptive" in l'insula chì si traduce in "urges" coscienti. L'insula hè anatomicamente è funziunale cunnessu à i sistemi neurali susmentionati implicati in l'impulsività, a compulsività è u cuntrollu inhibitoriu. Concepibilmente, l'insula interagisce cù i miccanismi d'impulsività è di compulsività trasmettendu segnali (da l'ambienti o i visceri) à 5-HT 2C. vs I receptori 5-HT 2A in a corteccia prefrontale. Cusì, i signali interoceptivi mediati attraversu l'insula ponu, da una banda, sensibilizà i circuiti neurali chì guidanu l'impulsività o a compulsività. Per d 'altra banda, l'attività di l'insula pò "secutà" i miccanismi di cuntrollu inibitori di a corteccia prefrontale è subvert l'attenzione, u ragiunamentu, a pianificazione è i prucessi di decisione. luntanu da a previsione di e cunsequenze negative di una determinata azzione, è versu furmulà piani per circà è acquistà stimuli gratificante cum'è droghe (Naqvi Et al, 2007).

cunchiusioni

Riturnendu, dunque, à e nostre dumande motivanti: (i) quantu a compulsività è l'impulsività cuntribuiscenu à questi disordini, (ii) in quantu dependenu di circuiti neurali cumuni o separati, (iii) chì sò i meccanismi monoaminergici mediatori, ( iv) i cumpunenti di cumportamentu impulsivi o compulsivi anu qualchì valore prognosticu ligatu à u trattamentu, è (v) ci hè un mudellu unificante-dimensionale chì si adatta à e dati? Sicondu l'evidenza dispunibule, l'impulsività è a compulsività, ognuna pare esse multidimensionale è sustene almenu una parte di i disordini impulsivi è compulsivi, anche se i disordini mostranu sovrapposizioni, ma ancu profili distinti. Cusì, i fallimenti generali in l'aspetti di regulazione di u neurocircuito cortico-striatale di u cuntrollu inibitori sò stati osservati in studii cognitivi è di l'imaghjini di tutti i disordini sottumessi, ancu s'è per certi disordini i dati restanu tentativamente incompleti. A trichotillomania pò esse un disordine di u cuntrollu di l'impulsu mutore è a disfunzione in a corteccia RIF è e so cunnessione cortico-subcorticali, mentri u ghjocu patologicu hè statu assuciatu à l'impulsività ligata à una cattiva decisione è à un circuitu cortico-striatale ventrale anormale, in particulare chì implica u VMPFC. è striatum ventrale, chì l'identifica più strettamente cù SA. Alti livelli di impulsività ligata à a ricumpensa correlanu cù u risultatu di trattamentu poveru per i SA è pò avè un significatu prognosticu per u ghjocu patologicu è altri ICD. I cumpurtamenti compulsivi chì si verificanu cù l'autismu sò assuciati cù anormalità simili in i circuiti di ricumpensa ventrali. L'OCD, invece, mostra l'impulsività di u mutore è a compulsività, presumibbilmente mediata da a disrupzione di i circuiti OFC-caudate, è ancu di VLPFC, cortex RIF, cingulate è parietali. Per questi disordini, i prughjetti di serotonina, DA è noradrenaline interrelati sò prubabilmente avè funzioni modulanti impurtanti, è ancu altri sistemi chì ùn anu micca cumpletamente carattarizatu. À u tempu, l'impulsività pò evoluzione in compulsività è vice versa.

Cusì, a stampa pare luntanu da una semplice diatesi lineale cù l'impulsività è a compulsività chì occupanu poli opposti, è u "mudellu" probabilmente implica una interazzione complicata di diatesi multipli, ortogonalmente, espressi in modu variabile in questi circuiti è disordini. I disordini impulsivi è compulsivi sò evidentimente eterogenei, sparte l'aspettu di l'impulsività è a compulsività, è diventanu ancu più cumplessi è cusì più difficiuli di scumpressà cù u tempu. Per esempiu, per i disordini impulsivi è addictivi, a tolleranza à ricumpensa pò sviluppà è i cumpurtamenti ponu persiste cum'è un metudu di riduzzione di l'incomodità (vale à dì diventanu più compulsivi). Per i disordini compulsivi, hè pussibule chì l'esercitu di i cumpurtamenti ripetitivi stessi si rinfurzanu cù u tempu, malgradu i so cunsiquenzi avversi à longu andà (vale à dì chì diventanu più impulsivi). A cartografia di sti disordini aduprendu una batteria accunsentita di marcatori endofenotipichi candidati pò esse più chjarificate a so rilazioni l'una cù l'altri, è e future imprese di ricerca in cullaburazione in i centri cun sapè cumplementarii anu da esse incuraghjite. Approcci novi ponu esse necessarii per investigà bè per mezu di approcci "triangulanti" cum'è interazzioni cumplessi. In questu rispettu, e tecniche per identificà i sistemi funziunali di u cervellu in i dati di neuroimaging, cum'è u metudu di i minimi parziali (chì permette ancu l'esplorazione di parechje variabili di cumportamentu è di imaging), ponu avè un putenziale significativu cum'è prucedure per u futuru in questu campu. Pudemu ancu fà più prugressi in dissecting i meccanismi di u receptore implicati in u cuntrollu di u cumpurtamentu compulsivo è impulsivu cù l'usu di preparazione di topi transgenici in i stessi compiti ideati per i rati (per esempiu 5-CSRTT è l'apprendimentu inversu) è l'esplorazione di a gamma completa di 5- I receptori HT chì utilizanu novi ligandi farmacologichi.

Acknowledgments

Dr Fineberg hà cunsultatu per Lundbeck, Glaxo-Smith Kline, Servier è Bristol Myers Squibb; hà ricevutu supportu di ricerca da Lundbeck, Glaxo-SmithKline, Astra Zeneca, Wellcome; a reçu des honoraires et un soutien pour donner des conférences à des réunions scientifiques de Janssen, Jazz, Lundbeck, Servier, Astra Zeneca, Wyeth. Dr Potenza cunsulta è hà cunsigliatu à Boehringer Ingelheim; hà cunsultatu è hà interessi finanziari in Somaxon; hà ricevutu supportu di ricerca da l'Istituti Naziunali di Salute, l'Amministrazione di Veterani, u Mohegan Sun Casino, u Centru Naziunale per u ghjocu Responsabile è l'Istitutu per a Ricerca nantu à i Disordini di u Gambling, è Glaxo-SmithKline, Laboratori Forestali, Ortho-McNeil è Oy-Control/Biotie. farmaci; hà participatu à sondaggi, mailings, o cunsultazioni telefoniche in relazione à a dipendenza da droghe, ICD o altri temi di salute; hà cunsultatu per l'uffizii legali è l'uffiziu di u difensore publicu federale in tematiche relative à l'ICD è a dipendenza da droghe; hà realizatu rivisioni di cuncessione per l'Istituti Naziunali di Salute è altre agenzie; hà datu lezioni accademiche in grandi turni, eventi CME, è altri posti clinichi o scientifichi; hà sezioni di ghjurnali editati da invitati; hà generatu libri o capituli di libru per l'editori di testi di salute mentale; è furnisce l'assistenza clinica in u Dipartimentu di u Connecticut di Salute Mentale è Servizii di Addiction Programmi di servizii di ghjocu cù prublemi. Dr Chamberlain cunsulta per Cambridge Cognition, Shire è P1Vital. Dr Menzies hà ricivutu una compensazione finanziaria risultante da u trasferimentu di una tecnulugia chì ùn hè micca ligata à u sughjettu di stu articulu trà Cambridge Enterprise Limited, Università di Cambridge, Cambridge, UK, è Cypress Bioscience, Inc, San Diego. Dr Bechara riceve royalties da PAR, Inc. Dr Sahakian detiene azioni in CeNeS; hà cunsultatu per Cambridge Cognition, Novartis, Shire, GlaxoSmithKline è Lilly; è hà ricivutu onorariu per grandi turni in psichiatria à l'Hospital Generale di Massachusetts (crediti CME) è per parlà à a Cunferenza Internaziunale di Disfunzioni Cognitive in Schizophrenia and Mood Disorders (2007). Dr Robbins cunsulta per Cambridge Cognition, E. Lilly, GlaxoSmithKline è Allon Therapeutics. Dr Bullmore hè un impiigatu di GlaxoSmithKline (50%) è l'Università di Cambridge (50%) è un azionista di GlaxoSmithKline. U duttore Bullmore hà ricevutu una compensazione finanziaria risultante da u trasferimentu di una tecnulugia chì ùn hè micca ligata à u sughjettu di stu articulu trà Cambridge Enterprise Limited, Università di Cambridge, Cambridge, UK, è Cypress Bioscience, Inc, San Diego. U duttore Hollander hà cunsultatu à Somaxon, Neuropharm, Transcept è Nastech. U duttore Hollander hà cunsultatu à l'uffizii legali è hà testimoniatu in u casu Mirapex Product Liability. Hà ricivutu supportu di ricerca da l'Istituti Naziunali di Salute, a Divisione di Prodotti Orfani di l'Amministrazione di l'Alimentazione è di Drug, l'Alianza Naziunale per a Ricerca in Schizofrenia è Disordini Affettivi, Autism Speaks, a Fundazione Seaver, è Solvay, Oy Contral è Somaxon. Stu travagliu hè statu sustinutu in parte da un Programma Wellcome Trust Grant (076274/Z/04/Z) à Dr Robbins, Dr Sahakian, BJ Everitt, è AC Roberts. L'Istitutu di Neuroscienza Comportamentale è Clinica hè sustinutu da un premiu cumunu da u Cunsigliu di Ricerca Medica (MRC) è Wellcome Trust (G001354). Supportatu da l'Alleanza Naziunale per a Ricerca nantu à Schizofrenia è Depressione (RG37920 Distinguished Investigator Award à u Dr Bullmore), u Fondu Harnett è u Fondu James Baird (Università di Cambridge) è a Scola di Medicina Clinica di l'Università di Cambridge, (studiu MB / PhD à u Dr. Menzies), è u Cunsigliu di Ricerca Medica (studiu MB / PhD à u Dr Chamberlain). Dr Bechara riceve un sustegnu di cuncessione da l'Istituti Naziunali di Salute (NIDA R01 DA023051, DA11779, DA12487 è DA1670), (NINDS P01 NS019632), è a National Science Foundation (NSF IIS 04-42586). s DA019039, DA020908, DA015757, DA020709; R37 DA15969; RL1 AA017539; P50s DA09241, AA12870, AA015632), u VA (VISN1 MIRECC è REAP), è a Ricerca di Salute di a Donna in Yale. Dr Robbins cunsulta per pfizer, Dr Menzies hà ricivutu onorariu per a presentazione à a 8a Conferenza annuale nantu à a ricerca di psicopatologia è per u travagliu nantu à u Prughjettu di previsione di u guvernu britannicu nantu à u capitale mentale è u benessere.

Footnotes

ADDRESSE

L'autori di dichjaranu micca cunflittu di interessu.

Vede ancu

  • Adinoff B. Neurobiologic processes in drug reward and addiction. Harv Rev Psychiatry. 2004;12:305–320. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Aron AR, Dowson JH, Sahakian BJ, Robbins TW. Methylphenidate improves response inhibition in adults with attention-deficit/hyperactivity disorder. Biol Psychiatry. 2003;54:1465–1468. [PubMed]
  • Aron AR, Poldrack RA. The cognitive neuroscience of response inhibition: relevance for genetic research in attention-deficit/hyperactivity disorder. Biol Psychiatry. 2005;57:1285–1292. [PubMed]
  • Baxter LR, Jr, Phelps ME, Mazziotta JC, Guze BH, Schwartz JM, Selin CE. Local cerebral glucose metabolic rates in obsessive-compulsive disorder. A comparison with rates in unipolar depression and in normal controls. Arch Gen Psychiatry. 1987;44:211–218. [PubMed]
  • Bechara A. Risky business: emotion, decision-making, and addiction. J Gambl Stud. 2003;19:23–51. [PubMed]
  • Bechara A, Damasio AR, Damasio H, Anderson SW. Insensibilità à e conseguenze futuri dopu à u dannu à a corteccia prefrontale umana. Cognizione. 1994; 50: 7 – 15. [PubMed]
  • Belin D, Mar AC, Dalley JW, Robbins TW, Everitt BJ. High impulsivity predicts the switch to compulsive cocaine-taking. Science. 2008;320:1352–1355. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Berlin HA, Hamilton H, Hollander E. Neurocognition and Temperament in Pathological Gambling. American Psychiatric Association, conference poster: Washington DC; 2008.
  • Berlin HA, Rolls ET, Kischka U. Impulsivity, time perception, emotion and reinforcement sensitivity in patients with orbitofrontal cortex lesions. Brain. 2004;127 (Pt 5:1108–1126. [PubMed]
  • Blanco C, Potenza MN, Kim SW, Ibanez A, Zaninelli R, Saiz-Ruiz J, et al. Un studiu pilota di impulsività è di compulsività in l'azzardu patologicu. Psichiatria Res. 2009; 167: 161 – 168. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Bloch MH, Landeros-Weisenberger A, Kelmendi B, Coric V, Bracken MB, Leckman JF. A systematic review: antipsychotic augmentation with treatment refractory obsessive-compulsive disorder. Mol Psychiatry. 2006;11:622–632. [PubMed]
  • Bohlhalter S, Goldfine A, Matteson S, Garraux G, Hanakawa T, Kansaku K, et al. Neural correlates of tic generation in Tourette syndrome: an event-related functional MRI study. Brain. 2006;129 (Pt 8:2029–2037. [PubMed]
  • Boulougouris V, Dalley JW, Robbins TW. Effects of orbitofrontal, infralimbic and prelimbic cortical lesions on serial spatial reversal learning in the rat. Behav Brain Res. 2007;179:219–228. [PubMed]
  • Boulougouris V, Glennon JC, Robbins TW. Dissociable effects of selective 5-HT2A and 5-HT2C receptor antagonists on serial spatial reversal learning in rats. Neuropsychopharmacology. 2008;33:2007–2019. [PubMed]
  • Brewer JA, Grant JE, Potenza MN. The treatment of pathological gambling. Addict Disord Treat. 2008;7:1–14.
  • Brewer JA, Potenza MN. The neurobiology and genetics of impulse control disorders: relationships to drug addictions. Biochem Pharmacol. 2008;75:63–75. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Chamberlain SR, Blackwell AD, Fineberg NA, Robbins TW, Sahakian BJ. The neuropsychology of obsessive compulsive disorder: the importance of failures in cognitive and behavioural inhibition as candidate endophenotypic markers. Neurosci Biobehav Rev. 2005;29:399–419. [PubMed]
  • Chamberlain SR, Blackwell AD, Fineberg NA, Robbins TW, Sahakian BJ. Strategy implementation in obsessive-compulsive disorder and trichotillomania. Psychol Med. 2006a;36:91–97. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Chamberlain SR, Del Campo N, Dowson J, Muller U, Clark L, Robbins TW, et al. Atomoxetine improved response inhibition in adults with attention deficit/hyperactivity disorder. Biol Psychiatry. 2007a;62:977–984. [PubMed]
  • Chamberlain SR, Fineberg NA, Blackwell AD, Clark L, Robbins TW, Sahakian BJ. A neuropsychological comparison of obsessive-compulsive disorder and trichotillomania. Neuropsychologia. 2007b;45:654–662. [PubMed]
  • Chamberlain SR, Fineberg NA, Blackwell AD, Robbins TW, Sahakian BJ. Motor inhibition and cognitive flexibility in obsessive-compulsive disorder and trichotillomania. Am J Psychiatry. 2006b;163:1282–1284. [PubMed]
  • Chamberlain SR, Fineberg NA, Menzies LA, Blackwell AD, Bullmore ET, Robbins TW, et al. Impaired cognitive flexibility and motor inhibition in unaffected first-degree relatives of patients with obsessive-compulsive disorder. Am J Psychiatry. 2007c;164:335–338. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Chamberlain SR, Menzies L. Endophenotypes of obsessive-compulsive disorder: rationale, evidence and future potential. Expert Rev Neurother. 2009;9:1133–1146. [PubMed]
  • Chamberlain SR, Menzies L, Hampshire A, Suckling J, Fineberg NA, del Campo N, et al. Orbitofrontal dysfunction in patients with obsessive-compulsive disorder and their unaffected relatives. Science. 2008a;321:421–422. [PubMed]
  • Chamberlain SR, Menzies L, Sahakian BJ, Fineberg NA. Lifting the veil on trichotillomania. Am J Psychiatry. 2007d;164:568–574. [PubMed]
  • Chamberlain SR, Menzies LA, Fineberg NA, Del Campo N, Suckling J, Craig K, et al. Grey matter abnormalities in trichotillomania: morphometric magnetic resonance imaging study. Br J Psychiatry. 2008b;193:216–221. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Chamberlain SR, Muller U, Blackwell AD, Clark L, Robbins TW, Sahakian BJ. Neurochemical modulation of response inhibition and probabilistic learning in humans. Science. 2006c;311:861–863. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Chamberlain SR, Muller U, Deakin JB, Corlett PR, Dowson J, Cardinal R, et al. Lack of deleterious effects of buspirone on cognition in healthy male volunteers. J Psychopharmacol. 2006d;21:210–215. [PubMed]
  • Chamberlain SR, Robbins TW, Sahakian BJ. The neurobiology of attention-deficit/hyperactivity disorder. Biol Psychiatry. 2007e;61:1317–1319. [PubMed]
  • Chamberlain SR, Sahakian BJ. The neuropsychiatry of impulsivity. Curr Opin Psychiatry. 2007;20:255–261. [PubMed]
  • Chambers MS, Atack JR, Carling RW, Collinson N, Cook SM, Dawson GR, et al. An orally bioavailable, functionally selective inverse agonist at the benzodiazepine site of GABAA alpha5 receptors with cognition enhancing properties. J Med Chem. 2004;47:5829–5832. [PubMed]
  • Chou-Green JM, Holscher TD, Dallman MF, Akana SF. Compulsive behavior in the 5-HT2C receptor knockout mouse. Physiol Behav. 2003;78:641–649. [PubMed]
  • Clark L, Robbins TW, Ersche KD, Sahakian BJ. Riflussività impulsività in l'attualu è anzianu usu di substanze. Biol Psychiatry. 2006; 60: 515 – 522. [PubMed]
  • Clark L, Roiser JP, Cools R, Rubinsztein DC, Sahakian BJ, Robbins TW. Stop signal response inhibition is not modulated by tryptophan depletion or the serotonin transporter polymorphism in healthy volunteers: implications for the 5-HT theory of impulsivity. Psychopharmacology (Berl) 2005;182:570–578. [PubMed]
  • Clarke HF, Dalley JW, Crofts HS, Robbins TW, Roberts AC. Cognitive inflexibility after prefrontal serotonin depletion. Science. 2004;304:878–880. [PubMed]
  • Clarke HF, Walker SC, Crofts HS, Dalley JW, Robbins TW, Roberts AC. Prefrontal serotonin depletion affects reversal learning but not attentional set shifting. J Neurosci. 2005;25:532–538. [PubMed]
  • Clarke HF, Walker SC, Dalley JW, Robbins TW, Roberts AC. Cognitive inflexibility after prefrontal serotonin depletion is behaviorally and neurochemically specific. Cereb Cortex. 2007;17:18–27. [PubMed]
  • Cools R. Dopaminergic modulation of cognitive function-implications for L-DOPA treatment in Parkinson’s disease. Neurosci Biobehav Rev. 2006;30:1–23. [PubMed]
  • Cools R, Altamirano L, D’Esposito M. Reversal learning in Parkinson’s disease depends on medication status and outcome valence. Neuropsychologia. 2006;44:1663–1673. [PubMed]
  • Cottrell S, Tilden D, Robinson P, Bae J, Arellano J, Edgell E, et al. A modeled economic evaluation comparing atomoxetine with stimulant therapy in the treatment of children with attention-deficit/hyperactivity disorder in the United Kingdom. Value Health. 2008;11:376–388. [PubMed]
  • Crawford S, Channon S, Robertson MM. Tourette’s syndrome: performance on tests of behavioural inhibition, working memory and gambling. J Child Psychol Psychiatry. 2005;46:1327–1336. [PubMed]
  • Crosbie J, Schachar R. Deficient inhibition as a marker for familial ADHD. Am J Psychiatry. 2001;158:1884–1890. [PubMed]
  • Denys D, Zohar J, Westenberg HG. The role of dopamine in obsessive-compulsive disorder: preclinical and clinical evidence. J Clin Psychiatry. 2004;65 (Suppl 14:11–17. [PubMed]
  • Dias R, Robbins TW, Roberts AC. Dissociation in prefrontal cortex of affective and attentional shifts. Nature. 1996;380:69–72. [PubMed]
  • Evers EA, Cools R, Clark L, van der Veen FM, Jolles J, Sahakian BJ, et al. Modulazione serotoninergica di a corteccia prefrontale durante u feedback negativu in l'apprendimentu di inversione probabilistica. Neuropsicofarmacologia. 2005;30:1138–1147. [PubMed]
  • Fineberg NA, Gale TM. Evidence-based pharmacotherapy of obsessivecompulsive disorder. Int J Neuropsychopharmacol. 2005;8:107–129. [PubMed]
  • Fineberg NA, Saxena S, Zohar J, Craig KJ. 2007a. Obsessive-compulsive disorder: boundary issues CNS Spectr 12359–364.364367–375. [PubMed]
  • Fineberg NA, Sharma P, Sivakumaran T, Sahakian B, Chamberlain SR. Does obsessive-compulsive personality disorder belong within the obsessive-compulsive spectrum. CNS Spectr. 2007b;12:467–482. [PubMed]
  • Fineberg NA, Sivakumaran T, Roberts A, Gale T. Adding quetiapine to SRI in treatment-resistant obsessive-compulsive disorder: a randomized controlled treatment study. Int Clin Psychopharmacol. 2005;20:223–226. [PubMed]
  • Fong T, Kalechstein A, Bernhard B, Rosenthal R, Rugle L. A double-blind, placebo-controlled trial of olanzapine for the treatment of video poker pathological gamblers. Pharmacol Biochem Behav. 2008;89:298–303. [PubMed]
  • Frank MJ, Moustafa AA, Haughey HM, Curran T, Hutchison KE. Genetic triple dissociation reveals multiple roles for dopamine in reinforcement learning. Proc Natl Acad Sci USA. 2007;104:16311–16316. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Garraux G, Goldfine A, Bohlhalter S, Lerner A, Hanakawa T, Hallett M. Increased midbrain gray matter in Tourette’s syndrome. Ann Neurol. 2006;59:381–385. [PubMed]
  • Gottesman II, Gould TD. The endophenotype concept in psychiatry: etymology and strategic intentions. Am J Psychiatry. 2003;160:636–645. [PubMed]
  • Grant JE, Odlaug BL, Potenza MN. Addicted to hair pulling? How an alternate model of trichotillomania may improve treatment outcome. Harv Rev Psychiatry. 2007;15:80–85. [PubMed]
  • Grant JE, Potenza MN. Compulsive aspects of impulse-control disorders. Psychiatr Clin North Am. 2006;29:539–551. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Hamidovic A, Kang UJ, de Wit H. Effetti di dosi aguti bassu à moderatu di pramipexole nantu à l'impulsività è a cognizione in i vuluntarii sani. J Clin Psychopharmacol. 2008;28:45–51. [PubMed]
  • Hampshire A, Owen AM. Fractionating attentional control using event-related fMRI. Cereb Cortex. 2006;16:1679–1689. [PubMed]
  • Harrison AA, Everitt BJ, Robbins TW. Central 5-HT depletion enhances impulsive responding without affecting the accuracy of attentional performance: interactions with dopaminergic mechanisms. Psychopharmacology (Berl) 1997;133:329–342. [PubMed]
  • Hatcher PD, Brown VJ, Tait DS, Bate S, Overend P, Hagan JJ, et al. 5-HT6 receptor antagonists improve performance in an attentional set shifting task in rats. Psychopharmacology (Berl) 2005;181:253–259. [PubMed]
  • Hollander E, Berlin HA, Bartz J, Anagnostou E, Pallanti S, Simeon D, et al. 2007a. The impulsive-compulsive spectrum: neurocognitive, functional imaging and treatment findings inform the phenotype ACNP presentationScientific Abstracts ACNP 2007 Annual Meeting, p50.
  • Hollander E, Cohen LJ. Impulsivity and Compulsivity. American Psychiatric Press Inc, Washington DC; 1996.
  • Hollander E, DeCaria C, Gully R, Nitescu A, Suckow RF, Gorman JM, et al. Effects of chronic fluoxetine treatment on behavioral and neuroendocrine responses to meta-chlorophenylpiperazine in obsessive-compulsive disorder. Psychiatry Res. 1991a;36:1–17. [PubMed]
  • Hollander E, DeCaria C, Nitescu A, Cooper T, Stover B, Gully R, et al. Noradrenergic function in obsessive-compulsive disorder: behavioral and neuroendocrine responses to clonidine and comparison to healthy controls. Psychiatry Res. 1991b;37:161–177. [PubMed]
  • Hollander E, Kim S, Khanna S, Pallanti S. Obsessive-compulsive disorder and obsessive-compulsive spectrum disorders: diagnostic and dimensional issues. CNS Spectr. 2007b;12 (2 Suppl 3:5–13. [PubMed]
  • Hollander E, Wong CM. 1995. Obsessive-compulsive spectrum disorders J Clin Psychiatry 56(Suppl 43–6.6discussion 53–5. [PubMed]
  • Homberg JR, Pattij T, Janssen MC, Ronken E, De Boer SF, Schoffelmeer AN, et al. Serotonin transporter deficiency in rats improves inhibitory control but not behavioural flexibility. Eur J Neurosci. 2007;26:2066–2073. [PubMed]
  • Hornak J, O’Doherty J, Bramham J, Rolls ET, Morris RG, Bullock PR, et al. Reward-related reversal learning after surgical excisions in orbito-frontal or dorsolateral prefrontal cortex in humans. J Cogn Neurosci. 2004;16:463–478. [PubMed]
  • Insel TR, Pickar D. Naloxone administration in obsessive-compulsive disorder: report of two cases. Am J Psychiatry. 1983;140:1219–1220. [PubMed]
  • Izquierdo A, Newman TK, Higley JD, Murray EA. Genetic modulation of cognitive flexibility and socioemotional behavior in rhesus monkeys. Proc Natl Acad Sci USA. 2007;104:14128–14133. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Joel D. Current animal models of obsessive compulsive disorder: a critical review. Prog Neuropsychopharmacol Biol Psychiatry. 2006;30:374–388. [PubMed]
  • Kolevzon A, Mathewson KA, Hollander E. Selective serotonin reuptake inhibitors in autism: a review of efficacy and tolerability. J Clin Psychiatry. 2006;67:407–414. [PubMed]
  • Koob GF, Le Moal M. Abuse di droga: disregulazioni homeostatiċi. Scienza. 1997; 278: 52-58. [PubMed]
  • Krishnan-Sarin S, Reynolds B, Duhig AM, Smith A, Liss T, McFetridge A, et al. Behavioral impulsivity predicts treatment outcome in a smoking cessation program for adolescent smokers. Drug Alcohol Depend. 2007;88:79–82. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Lapiz-Bluhm MD, Soto-Pina AE, Hensler JG, Morilak DA. Chronic intermittent cold stress and serotonin depletion induce deficits of reversal learning in an attentional set-shifting test in rats. Psychopharmacology (Berl) 2009;202:329–341. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Li CS, Chang HL, Hsu YP, Wang HS, Ko NC. Motor response inhibition in children with Tourette’s disorder. J Neuropsychiatry Clin Neurosci. 2006;18:417–419. [PubMed]
  • Lijffijt M, Kenemans JL, Verbaten MN, van Engeland H. A meta-analytic review of stopping performance in attention-deficit/hyperactivity disorder: deficient inhibitory motor control. J Abnorm Psychol. 2005;114:216–222. [PubMed]
  • Lynd-Balta E, Haber SN. The organization of midbrain projections to the ventral striatum in the primate. Neuroscience. 1994;59:609–623. [PubMed]
  • Masaki D, Yokoyama C, Kinoshita S, Tsuchida H, Nakatomi Y, Yoshimoto K, et al. Relationship between limbic and cortical 5-HT neurotransmission and acquisition and reversal learning in a go/no-go task in rats. Psychopharmacology (Berl) 2006;189:249–258. [PubMed]
  • McElroy SL, Nelson EB, Welge JA, Kaehler L, Keck PE., Jr Olanzapine in the treatment of pathological gambling: a negative randomized placebo-controlled trial. J Clin Psychiatry. 2008;69:433–440. [PubMed]
  • McIntosh AR, Lobaugh NJ. Partial least squares analysis of neuroimaging data: applications and advances. Neuroimage. 2004;23 (Suppl 1:S250–S263. [PubMed]
  • Menzies L, Achard S, Chamberlain SR, Fineberg N, Chen CH, del Campo N, et al. Neurocognitive endophenotypes of obsessive-compulsive disorder. Brain. 2007a;130 (Pt 12:3223–3236. [PubMed]
  • Menzies L, Chamberlain SR, Laird AR, Thelen SM, Sahakian BJ, Bullmore ET. Integrating evidence from neuroimaging and neuropsychological studies of obsessive-compulsive disorder: The orbitofronto-striatal model revisited. Neurosci Biobehav Rev. 2008a;32:525–549. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Menzies L, Williams GB, Chamberlain SR, Ooi C, Fineberg N, Suckling J, et al. White matter abnormalities in patients with obsessive-compulsive disorder and their first-degree relatives. Am J Psychiatry. 2008b;165:1308–1315. [PubMed]
  • Naqvi NH, Rudrauf D, Damasio H, Bechara A. Damage to the insula disrupts addiction to cigarette smoking. Science. 2007;315:531–534. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Park SB, Coull JT, McShane RH, Young AH, Sahakian BJ, Robbins TW, et al. Tryptophan depletion in normal volunteers produces selective impairments in learning and memory. Neuropharmacology. 1994;33:575–588. [PubMed]
  • Passetti F, Dalley JW, Robbins TW. Double dissociation of serotonergic and dopaminergic mechanisms on attentional performance using a rodent five-choice reaction time task. Psychopharmacology (Berl) 2003;165:136–145. [PubMed]
  • Pizzagalli DA, Evins AE, Schetter EC, Frank MJ, Pajtas PE, Santesso DL, et al. A dosa unica di un agonista di dopamina impedisce l'apprendimentu di rinforzu in l'omu: evidenza cumportamentale da una misura basata in laboratoriu di a risposta di ricumpensa. Psicofarmacologia (Berl) 2008; 196: 221-232. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Potenza MN. Impulsivity and compulsivity in pathological gambling and obsessive-compulsive disorder. Rev Bras Psiquiatr. 2007a;29:105–106. [PubMed]
  • Potenza MN. To do or not to do? The complexities of addiction, motivation, self-control, and impulsivity. Am J Psychiatry. 2007b;164:4–6. [PubMed]
  • Potenza MN, Leung HC, Blumberg HP, Peterson BS, Fulbright RK, Lacadie CM, et al. An FMRI Stroop task study of ventromedial prefrontal cortical function in pathological gamblers. Am J Psychiatry. 2003a;160:1990–1994. [PubMed]
  • Potenza MN, Steinberg MA, Skudlarski P, Fulbright RK, Lacadie CM, Wilber MK, et al. Gambling urges in pathological gambling: a functional magnetic resonance imaging study. Arch Gen Psychiatry. 2003b;60:828–836. [PubMed]
  • Poyurovsky M, Faragian S, Shabeta A, Kosov A. Comparison of clinical characteristics, co-morbidity and pharmacotherapy in adolescent schizophrenia patients with and without obsessive-compulsive disorder. Psychiatry Res. 2008;159:133–139. [PubMed]
  • Reuter J, Raedler T, Rose M, A mano I, Glascher J, Buchel C. L'azzariu patologicu hè legatu à l'attivazione riduttu di u sistema di ricompensa mesolimbica. Nat Neurosci. 2005; 8: 147 – 148. [PubMed]
  • Robbins TW. The 5-choice serial reaction time task: behavioural pharmacology and functional neurochemistry. Psychopharmacology (Berl) 2002;163:362–380. [PubMed]
  • Robbins TW. Spostamentu è arrestu: sustrati fronto-striatali, modulazione neurochimica è implicazioni cliniche. Philos Trans R Soc Lond B Biol Sci. 2007;362:917–932. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Robinson TE, Berridge KC. A basa neurale di a brama di droga: una teoria di l'incentivazione di a dipendenza. Brain Res Brain Res Rev. 1993;18: 247–291. [PubMed]
  • Rogers RD, Blackshaw AJ, Middleton HC, Matthews K, Hawtin K, Crowley C, et al. Tryptophan depletion impairs stimulus-reward learning while methylphenidate disrupts attentional control in healthy young adults: implications for the monoaminergic basis of impulsive behaviour. Psychopharmacology (Berl) 1999a;146:482–491. [PubMed]
  • Rogers RD, Everitt BJ, Baldacchino A, Blackshaw AJ, Swainson R, Wynne K, et al. Dissociable deficits in the decision-making cognition of chronic amphetamine abusers, opiate abusers, patients with focal damage to prefrontal cortex, and tryptophan-depleted normal volunteers: evidence for monoaminergic mechanisms. Neuropsychopharmacology. 1999b;20:322–339. [PubMed]
  • Rubia K, Smith AB, Brammer MJ, Taylor E. Right inferior prefrontal cortex mediates response inhibition while mesial prefrontal cortex is responsible for error detection. Neuroimage. 2003;20:351–358. [PubMed]
  • Schilman EA, Uylings HB, Galis-de Graaf Y, Joel D, Groenewegen HJ. The orbital cortex in rats topographically projects to central parts of the caudate-putamen complex. Neurosci Lett. 2008;432:40–45. [PubMed]
  • Schultz W. Fate formale cù dopamine è ricumpensa. Neuron. 2002; 36: 241-263. [PubMed]
  • Seymour B, Daw N, Dayan P, Singer T, Dolan R. Differential encoding of losses and gains in the human striatum. J Neurosci. 2007;27:4826–4831. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Stein DJ, Chamberlain SR, Fineberg N. An A-B-C model of habit disorders: hair-pulling, skin-picking, and other stereotypic conditions. CNS Spectr. 2006;11:824–827. [PubMed]
  • Stein DJ, Hollander E. disordini ossessivu-compulsivu. J Clin Psychiatry. 1995; 56: 265 – 266. [PubMed]
  • Szeszko PR, Ardekani BA, Ashtari M, Malhotra AK, Robinson DG, Bilder RM, et al. White matter abnormalities in obsessive-compulsive disorder: a diffusion tensor imaging study. Arch Gen Psychiatry. 2005;62:782–790. [PubMed]
  • Talbot PS, Watson DR, Barrett SL, Cooper SJ. Rapid tryptophan depletion improves decision-making cognition in healthy humans without affecting reversal learning or set shifting. Neuropsychopharmacology. 2006;31:1519–1525. [PubMed]
  • Tsaltas E, Kontis D, Chrysikakou S, Giannou H, Biba A, Pallidi S, et al. Reinforced spatial alternation as an animal model of obsessive-compulsive disorder (OCD): investigation of 5-HT2C and 5-HT1D receptor involvement in OCD pathophysiology. Biol Psychiatry. 2005;57:1176–1185. [PubMed]
  • van der Plasse G, Feenstra MG. Serial reversal learning and acute tryptophan depletion. Behav Brain Res. 2008;186:23–31. [PubMed]
  • Verti RP. Prudizioni differenziali di a corticale infralimbica è prelimbica in ratu. Sinapse. 2004; 51: 32 – 58. [PubMed]
  • Volkow ND, Fowler JS, Wang GJ. Imaging studies on the role of dopamine in cocaine reinforcement and addiction in humans. J Psychopharmacol. 1999;13:337–345. [PubMed]
  • Walker SC, Robbins TW, Roberts AC. Differential contributions of dopamine and serotonin to orbitofrontal cortex function in the marmoset. Cereb Cortex. 2009;19:889–898. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Watkins LH, Sahakian BJ, Robertson MM, Veale DM, Rogers RD, Pickard KM, et al. Executive function in Tourette’s syndrome and obsessive-compulsive disorder. Psychol Med. 2005;35:571–582. [PubMed]
  • Westenberg HG, Fineberg NA, Denys D. Neurobiology of obsessive-compulsive disorder: serotonin and beyond. CNS Spectr. 2007;12 (2 Suppl 3:14–27. [PubMed]
  • Winstanley CA, Chudasama Y, Dalley JW, Theobald DE, Glennon JC, Robbins TW. Intra-prefrontal 8-OH-DPAT and M100907 improve visuospatial attention and decrease impulsivity on the five-choice serial reaction time task in rats. Psychopharmacology (Berl) 2003;167:304–314. [PubMed]
  • Winstanley CA, Eagle DM, Robbins TW. Behavioral models of impulsivity in relation to ADHD: translation between clinical and preclinical studies. Clin Psychol Rev. 2006;26:379–395. [Articulu di u PMC] [PubMed]
  • Winstanley CA, Theobald DE, Dalley JW, Glennon JC, Robbins TW. 5-HT2A and 5-HT2C receptor antagonists have opposing effects on a measure of impulsivity: interactions with global 5-HT depletion. Psychopharmacology (Berl) 2004;176:376–385. [PubMed]
  • Wise RA. Brain reward circuitry: insights from unsensed incentives. Neuron. 2002;36:229–240. [PubMed]
  • World Health Organisation . International Classification of Diseases, 10th edition (ICD-10) World Health Organisation, Geneva; 1992.
  • Yucel M, Harrison BJ, Wood SJ, Fornito A, Wellard RM, Pujol J, et al. Functional and biochemical alterations of the medial frontal cortex in obsessive-compulsive disorder. Arch Gen Psychiatry. 2007;64:946–955. [PubMed]
  • Zack M, Poulos CX. Un antagonista di D2 aumenta l'effetti gratificanti è priming di un episodiu di ghjocu in i gamblatori patologichi. Neuropsychopharmacology. 2007; 32: 1678 – 1686. [PubMed]
  • Zohar J, Insel TR, Zohar-Kadouch RC, Hill JL, Murphy DL. Serotonergic responsivity in obsessive-compulsive disorder. Effects of chronic clomipramine treatment. Arch Gen Psychiatry. 1988;45:167–172. [PubMed]