STUDIU COMPLET - PDF
REZUMAT
Nature (2012) doi:10.1038/nature11436
Primit la 13 mai 2011Publicat online la 19 septembrie 2012
Julia C. Lemos, Matthew J. Wanat, Jeffery S. Smith, Beverly AS Reyes, Nick G. Hollon, Elisabeth J. Van Bockstaele, Charles Chavkin & Paul EM Phillips
Factorii de stres motivează o serie de răspunsuri adaptive, de la „luptă sau fugă” la un semnal intern de urgență care facilitează obiectivele pe termen lung1. Cu toate acestea, stresul traumatic sau cronic incontrolabil favorizează apariția tulburării depresive majore, în care factorii de stres acut își pierd proprietățile motivaționale și sunt percepuți ca impedimente de netrecut.2. În consecință, depresia indusă de stres este o condiție umană debilitantă, caracterizată printr-o schimbare afectivă de la angajarea mediului la retragere.3. Un substrat neurobiologic emergent al depresiei și al patologiei asociate este nucleul accumbens, o regiune cu capacitatea de a media o gamă variată de răspunsuri la stres prin interfațarea circuitelor limbice, cognitive și motorii.4. Aici raportăm că factorul de eliberare a corticotropinei (CRF), o neuropeptidă eliberată ca răspuns la factorii de stres acut5 și alți stimuli de mediu stimulatori6, acționează în nucleul accumbens al șoarecilor naivi pentru a crește eliberarea de dopamină prin coactivarea receptorilor CRFR1 și CRFR2. În mod remarcabil, expunerea la stres sever a eliminat complet acest efect fără recuperare timp de cel puțin 90 de zile. Această pierdere a capacității CRF de a regla eliberarea de dopamină în nucleul accumbens este însoțită de o schimbare în reacția la CRF de la apetitiv la aversiv, indicând o schimbare diametrală a răspunsului emoțional la factorii de stres acut. Astfel, descoperirile actuale oferă un substrat biologic pentru schimbarea afectării, care este esențială pentru stresul indus tulburări depresive.
Stresul și depresia sunt legate în creier
Oamenii de știință au făcut un pas mare spre rezolvarea unei ghicitori de lungă durată, identificând o cale moleculară cheie care duce de la stres la depresiune.
Nu poate fi surprinzător faptul că evenimentele stresante din viață preced adesea episoadele de tulburare depresivă majoră. Dar ceea ce te-ar putea surprinde este că, în general, oamenii de știință au înțeles prea puțin de ce anume este acest lucru.
Noul studiu, realizat pe șoareci și publicat săptămâna aceasta în revista Nature, face progrese semnificative în direcția acestui obiectiv. Cercetătorii, de la Universitatea din Washington, a identificat veriga lipsă: o peptidă numită factor de eliberare a corticotropinei sau CRF. CRF, au descoperit ei, joacă un rol nuanțat într-o zonă a creierului numită nucleus accumbens, o regiune bine cunoscută pentru rolul său în motivație, plăcere și comportament social.
În mod normal, căile de semnalizare ale creierului din nucleul accumbens funcționează astfel: când se întâmplă ceva interesant sau motivant, cum ar fi intrarea într-un mediu nou sau primirea unei jucării noi cu care să se joace, CRF ajunge și se leagă de un receptor. Acest lucru determină o creștere a eliberării de dopamină, un neurotransmițător care joacă un rol major în a vă face să vă simțiți răsplătiți sau treziți de ceva interesant în mediul dumneavoastră.
Cercetătorii au demonstrat acest lucru cu un design experimental standard numit „preferință de loc condiționat”. Au pus un șoarece într-una dintre cele două cuști conectate și i-au infuzat nucleul accumbens cu CRF. Apoi, cercetătorii au mutat șoarecele în cealaltă cușcă și și-au infuzat nucleul accumbens cu un placebo lichid. După aceea, au lăsat mouse-ul să aleagă ce cușcă a preferat. Dacă CRF a dus la eliberarea de dopamină – și, prin urmare, la un sentiment puternic de recompensă – șoarecele ar trebui să prefere cușca în care a primit CRF, chiar dacă în realitate cuștile sunt identice. Exact asta au găsit.
Oamenii de știință au efectuat apoi experimentul central: au stresat animalele forțându-le să înoate în apă de mai multe ori pe o perioadă de două zile, ceea ce s-a dovedit în trecut că nu numai că este stresant, ci și că îi determină pe șoareci să aibă simptome de depresiune. Apoi au testat capacitatea CRF de a provoca eliberarea de dopamină în creierul șoarecilor stresați.
Incredibil, au descoperit că efectul a dispărut complet: CRF nu a mai avut un impact asupra eliberării de dopamină după stres. De fapt, când oamenii de știință au repetat testul în cușcă, au descoperit că CRF a făcut de fapt șoarecii să vrea să petreacă mai puțin timp în cușcă, ceea ce înseamnă că molecula devenise de fapt aversivă. Efectul a durat mai mult de 90 de zile, ceea ce sugerează că oglindește cursul îndelungat al tulburării depresive.
Cu alte cuvinte, o cascadă chimică care în mod normal te face să te simți bine a fost răsucită pentru a te face să te simți rău.
;
